Patrimoniul constituie unul dintre cele mai importante concepte şi noţiuni specifice domeniului juridic, ce are o complexitate şi aplicativitate foarte mare. Analizat de-a lungul a mai multor perioade istorice, patrimoni-ul a oferit oportunităţi chiar şi în contradictoriu multor cercetători juriști şi a devenit dintr-un concept antic, datorită perioadei istorice în care s-a format şi a trasat primele caracteristici proprii, într-un concept, dar şi instrument esenţial al dreptului actual. Chiar putem constata că, datorită tuturor condi-ţiilor prin care acesta a luat naştere, a evoluat şi s-a dezvoltat, şi a modalită-ţii prin care s-a impus, conceptul de patrimoniu a fost acceptat de majorita-tea sistemelor juridice, fie ele antice sau contemporane. Dar termenul de patrimonial are un caracter polisemantic şi este analizat nu doar sub aspect juridic, ci şi sub alte aspecte, cum ar fi cel cultural. Monumentele de istorie şi cultură sunt parte componentă din patri-monial cultural al întregii comunităţi. Patrimoniul cultural mondial repre-zintă baza culturii noastre de astăzi, bunurile cele mai de valoare și mai re-prezentative ale unei comunități, sunt o destăinuire a credinței și cunoștințe-lor oamenilor de-a lungul veacurilor, o avalanșă a tradițiilor culturale și, nuîn ultimul rând, o afirmație a valorilor spirituale, atât de necesare în orice perioadă a evoluției omenirii. Din toate timpurile şi pentru întreaga lume, prerogativa esenţială era şi este elaborarea unui sistem bine funcţionabil în domeniul ocrotirii şi valo-rificării patrimoniului cultural. Dat fiind faptul că monumentele istorice sunt parte componentă a patrimoniului cultural, este necesar ca fiecare stat, inclusiv Republica Moldova, să aibă o legislaţie completă şi clară, lipsită de lacune şi dublaje normative în domeniul identificării, protejării şi valorifică-rii atât a patrimoniului cultural, cât şi a părţilor componente ale acestuia. Identificarea acestor acte normative, cât şi analiza lor. este şi scopul comu-nicării de față.