Patrimoniul cultural construit presupune a fi cea mai importantă veri-gă a trecutului unui stat, iar dinamica schimbărilor de diferită natură într-o societate, impune statul să instituie anumite organe cu funcții speciale în domeniul conservării, valorificării și protecției obiectelor culturale construi-te. Autoritățile, instituțiile și organismele cu atribuții în protejarea patrimo-niului cultural construit constituie o cercetare foarte vastă, care este cerceta-tă atât din punctul de vedere a doctrinei atât naţionale, cât şi celei străine (mai puţin credem), cât şi din punct de vedere a legislaţiei în domeniu (pre-ponderent doar de legislaţie). În acest context legiuitorul, vine în ajutor cuun șir de acte normative în care sunt prevăzute normele juridice ce contribu-ie la ocrotirea, valorificarea și salvgardarea obiectelor de cultură construite. De fapt, practica Republicii Moldova în formarea strategiilor publice menite să rezolve întreaga problematică a patrimoniului cultural construit a suferit numeroase modificări şi impedimente de implementare. Iar patrimo-niul cultural construit, la etapa actuală se află într-o situaţie nu din cele mai favorabile, iar obligaţiunea autorităţilor de specialitate este de a veni în aju-tor bunurilor imobile culturale spre a le ocroti şi salva, deoarece şi prin in-termediului patrimoniul cultural construit al statului sunt transmise adevăra-tele valori istorice şi culturale ale trecutului neamului nostru. Anume aceste aspecte au şi stat la baza cercetării comunicării de față.