Ca urmare a dobândirii calităţii de stat membru al Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2007, România, pentru a deveni parte integrantă a spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, are obligaţia implementării politicilor comunitare din domeniul managementului integrat al frontierei de stat, în scopul atingerii unui nivel de securitate adecvat al frontierelor sale. Pe de altă parte, dreptul la libera circulaţie reprezintă o libertate care necesită, în schimb, întărirea frontierelor externe ale României şi adoptarea unei politici eficiente de combatere a migraţiei ilegale. Obiectivul general stabilit de Guvernul României prin „Strategia naţională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2007-2010”, aprobată prin H.G. nr. 324 din 28 martie 2007, este îmbunătăţirea capacităţii statului român de realizare eşalonată a unui nivel înalt de control la frontiera externă a Uniunii Europene, prin adoptarea şi implementarea politicilor comune ale acesteia în domeniul managementului integrat al frontierei, concomitent cu combaterea statutului României de ţară de origine, tranzit şi de destinaţie a victimelor traficului de fiinţe umane şi cu lupta împotriva migraţiei ilegale, în contextul preconizatei creşteri a presiunilor migraţioniste la frontiera externă odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Acesta se va realiza prin implementarea unui complex de măsuri vizând adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar relevant, construcţia instituţională şi investiţii pentru lucrări de construcţii civile, achiziţii de mijloace tehnice, echipamente şi sisteme specializate, investiţiile fiind destinate modernizării şi dezvoltării infrastructurii la frontieră, precum şi dezvoltării şi eficientizării funcţiilor de supraveghere şi control la frontiere, într-un concept integrat. Combaterea migraţiei ilegale a constituit şi constituie un obiectiv prioritar al activităţilor de prevenire, constatare şi sancţionare desfăşurate în cadrul controlului frontierei de stat. Poliţia de Frontieră Română este instituţia specializată care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă,în condiţiile legii”1 . De asemenea, trebuie subliniată şi poziţia geostrategică a României, ale cărei graniţe constituie o mare parte din frontierele externe ale Uniunii Europene, aproximativ 2070 km. Activitatea poliţiei de frontieră române în această direcţie se desfăşoară în baza legislaţiei şi a unor strategii naţionale2 , cu sarcini şi responsabilităţi pentru toate instituţiile statului care au atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, luând în considerare următorii factori de risc existenţi la frontierele României: Factori de risc externi: • proliferarea şi dezvoltarea reţelelor infracţionale specifice crimei organizate cu accent pe migraţie ilegală; • escaladarea fenomenului migraţionist şi a fluxurilor de refugiaţi; • perpetuarea conflictelor de ordin religios, etnic sau politic, care afectează promovarea valorilor democratice prin insecuritatea din statele aflate în apropierea României; • lipsa unui control ferm la frontierele interne ale statelor CSI; • existenţa în spaţiul asiatic, Asia Mică şi CSI a unor puternice reţele de trafic de migranţi cu ramificaţii în ţări din vestul Europei, precum şi a unui număr mare de cetăţeni proveniţi din ţări afro-asiatice care încearcă să ajungă în Europa prin intermediul acestora; • dezvoltarea unor reţele de trafic de persoane din state asiatice precum China şi India către România, axate pe exploatarea prin muncă; • introducerea regimului de vize pentru cetăţenii din Federaţia Rusă, Ucraina şi Republica Moldova; • evoluţia negativă a economiei şi starea de sărăcie accentuată a unor populaţii; • existenţa unor conflicte regionale interetnice îngheţate; • dezvoltarea potenţialului infracţional transfrontalier în zona Mării Negre. Factori de risc interni: • amplificarea fenomenului migraţiei ilegale cu motivaţie economică; • prezenţa pe teritoriul României a numeroşi cetăţeni străini implicaţi în activităţi pe linia migraţiei ilegale; • menţinerea la nivel scăzut a infrastructurii sistemului informatic; • deficienţe în protecţia informaţiilor ori în culegerea şi valorificarea informaţiilor pe linia migraţiei ilegale; • refuzul majorităţii migranţilor de a colabora cu organele de cercetare penală; • insuficienta dotare cu mijloace tehnice şi echipamente specifice pentru supravegherea şi controlul frontierei (autoturisme, autospeciale cu termoviziune,echipamente de vedere pe timp de noapte etc.); • imposibilitatea utilizării autospecialelor cu termoviziune în unele zone de risc, precum şi fiabilitatea redusă a acestor echipamente; • implicarea unor localnici din satele de lângă frontieră în călăuzirea unor cetăţeni proveniţi din state cu potenţial migraţionist care folosesc România drept ţară de tranzit în încercarea lor de a ajunge în state din vestul Europei. • existenţa unor lucrători din PTF pretabili la corupţie. Din perspectiva timpului şi a locului de acţiune pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi în special a imigraţiei ilegale, managementul integrat al frontierei cuprinde patru niveluri/ filtre complementare: a) activităţi desfăşurate în terţe ţări, în special în ţările de origine şi tranzit; b) cooperarea internaţională privind frontiera; c) controlul şi supravegherea frontierei de stat a României; d) activităţi desfăşurate în interiorul teritoriului naţional. Filtrul I este proiectat pentru a asigura controlul la distanţă al migraţiei ilegale şi al altor forme de infracţionalitate transfrontalieră şi prezintă activităţile ce se desfăşoară în ţări terţe, mai ales în ţările de origine şi tranzit pentru migraţia ilegală. Pentru a preveni intrarea neautorizată pe teritoriul României şi al statelor membre ale Uniunii Europene este foarte important ca documentele false sau falsificate să fie detectate atât la emiterea vizelor, cât şi atunci când pasagerii sunt îmbarcaţi în mijloacele de transport pe cale aeriană, terestră sau maritimă. Aceasta presupune ca reprezentanţele consulare să efectueze o inspecţie amănunţită a dosarelor cu solicitări de vize, iar transportatorii să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele transportate au documentele de călătorie adecvate. Filtrul II este proiectat să asigure o cooperare eficientă la frontieră între statele vecine, precum şi între statele membre ale Uniunii Europene şi alte state din zonă, luând în considerare faptul că un control efectiv la frontieră nu poate fi realizat numai de către un singur partener. Acordurile cu statele vecine privind cooperarea în domeniul managementului frontierei sunt un instrument eficient pentru sporirea securităţii frontierei. Acest lucru poate fi realizat prin stabilirea unor mecanisme adecvate de lucru, ca, de exemplu, schimbul de informaţii, stabilirea unor canale de comunicare adecvate, puncte locale de contact, proceduri în caz de urgenţă şi unui mod de acţiune obiectiv în cazul incidentelor, pentru a evita disputele politice şi altele asemenea. Unul dintre cele mai importante instrumente în cadrul cooperării internaţionale privind frontiera este cel al punctelor de contact bilaterale şi multilaterale. Astfel, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române sunt funcţionale: 1. la frontiera de nord şi est – Centrul Trilateral de Contact Galaţi (în prezent este asigurată participarea reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Române, Poliţiei Române, Agenţiei Naţionale a Vămilor, au statut de observator reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii la frontieră din Republica Moldova, iar pentru Ucraina au fost transmise pe canale diplomatice proiectele documentelor în materie, aşteptându-se o reacţie pozitivă din partea autorităţilor competente) şi Punctul de contact româno-ucrainean Siret-Porubnoe (fiind asigurată participarea reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii la frontieră din cele două ţări); 2. la frontiera de sud – Biroul de Contact Giurgiu (fiind asigurată participarea reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii la frontieră din România şi Bulgaria); 3. la frontiera de vest – Punctul de Contact româno-francez Oradea (împreună cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române îşi desfăşoară activitatea, pe timpul unor misiuni temporare, reprezentanţi ai ministerelor de Interne din Franţa, Austria, Germania, Italia şi Spania) şi Punctul de Contact Artand-Borş (fiind asigurată participarea reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii la frontieră din România şi Ungaria). Prin intermediul acestor centre, puncte şi birouri de contact se fac schimb de date şi informaţii şi verificări referitoare la persoane, documente de călătorie, mijloace de transport declarate furate, fiind instrumente de cooperare eficiente în combaterea criminalităţii transfrontaliere. Activităţile desfăşurate în filtrul III au în vedere asigurarea controlului frontierei, aşa cum este acesta prevăzut în Regulamentul (EC) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind crearea unui cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere, Codul frontierelor Schengen. Filtrul III asigură o stare de fapt adecvată la frontieră, precum şi respectarea prevederilor legale. Principalele instituţii cu competenţe specifice acestui filtru sunt: a) Ministerul Administraţiei si Internelor: - Poliţia de Frontieră Română; - Oficiul Român pentru Imigrări; b) Autoritatea Naţională a Vămilor; c) Ministerul Transporturilor; d) Ministerul Agriculturii; e) Ministerul Sănătăţii; f) Ministerul Apărării; g) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; h) Garda Naţională de Mediu. Sistemul integrat pentru securitatea frontierei de stat reprezintă principalul instrument de exercitare a managementului integrat al frontierei de stat a României. Adecvat modelului integrat de securitate a frontierei dezvoltat de Catalogul Schengen „Controlul frontierelor externe, extrădarea şi readmisia: Cele mai bune practici şi recomandări”, Sistemul integrat pentru securitatea frontierei de stat are în vedere, într-un concept unitar, toate cele 4 filtre complementare, ce reunesc activităţile desfăşurate de toate instituţiile naţionale cu atribuţii în domeniul managementului integrat al frontierei. În vederea implementării eficiente a Sistemului integrat pentru securitatea frontierei de stat, vor fi create 9 subsisteme, după cum urmează: • subsistemul de supraveghere al frontierei; • subsistemul de control al trecerii frontierei; • subsistemul IT; • subsistemul de radiocomunicaţii mobile;• subsistemul de comunicaţii fixe; • subsistemul comunicaţii de date şi voce; • subsistemul de mobilitate; • subsistemul infrastructură; • subsistemul suport logistic integrat. Supravegherea frontierei şi controlul trecerii frontierei sunt subsisteme operaţionale ale Sistemului integrat pentru securitatea frontierei de stat, iar celelalte subsisteme asigură suport pentru acestea. La nivelul poliţiei de frontieră române, controlul trecerii frontierei se organizează şi se execută după standarde europene în materie, pe cele 3 linii: 1. în prima linie se execută controlul minim asupra participanţilor la trafic, iar în cazul unor suspiciuni asupra autenticităţii documentelor de călătorie, acestea vor fi controlate amănunţit în linia a II-a; 2. în cadrul liniei a II-a există echipamente necesare unui control amănunţit asupra pasagerilor şi asupra documentelor de călătorie (comparatoare videospectrale, aparate tip Docu-box), existând posibilitatea efectuării de verificări în bazele de date ale poliţiei naţionale, poliţiei de frontieră, Oficiului Român pentru Imigrări, Direcţiei Generale de Paşapoarte, Interpol etc.; 3. în cadrul liniei a III-a se execută verificări de către ofiţerii specialişti din cadrul compartimentelor criminalistice. Dispunerea forţelor şi mijloacelor tehnice pentru supravegherea frontierei se efectuează pe trei aliniamente, după cum urmează: • aliniamentul 1 – de regulă, este situat în apropierea frontierei la o distanţă de cel mult 50-100 metri. De pe acest aliniament pot fi observate pregătirile efectuate de persoanele care intenţionează să intre ilegal în ţară şi se declanşează alarmarea forţelor. Acest aliniament permite reţinerea persoanelor care au depăşit aliniamentele 2 şi 3 şi încearcă să iasă fraudulos din ţară. La frontiera cu Republica Moldova, de exemplu, acest aliniament este asigurat de ambarcaţiunile care patrulează pe râul Prut; • aliniamentul 2 – de regulă, este situat de-a lungul primei comunicaţii paralele cu frontiera, sau, după caz, la o distanţă de cel puţin 5-20 km faţă de linia de frontieră. Acest aliniament este considerat ca fiind cel mai important, aici fiind dispuse şi concentrate majoritatea forţelor şi mijloacelor de supraveghere; • aliniamentul 3 – de regulă, este situat la o distanţă de 20-30 km faţă de linia de frontieră. Principala misiune a personalului dispus pe acest aliniament o reprezintă descoperirea actelor pregătitoare pentru ieşirea ilegală din România şi reţinerea persoanelor care au intrat ilegal sau au trecut în forţă peste aliniamentele 1 şi 2. Aici se vor dispune posturi fixe şi unităţi mobile pe principalele căi de comunicaţii formate atât din poliţişti de frontieră, cât şi din echipe mixte, cu reprezentanţi ai autorităţilor din filtrul IV. Filtrul IV asigură, pe de o parte, suportul necesar pentru operaţiunile de control şi supraveghere realizate la frontieră şi, pe de altă parte, măsurile compensatorii necesar a fi adoptate în momentul în care se va renunţa la controalele efectuate la frontierele interne ale Uniunii Europene.Activităţile desfăşurate în acest filtru se bazează pe cooperarea interinstituţională pentru asigurarea unei concepţii unitare de acţiune în domeniul migraţiei şi buna colaborare a instituţiilor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative cu celelalte autorităţi publice centrale şi locale, organizaţii internaţionale şi nonguvernamentale, constituind un element esenţial pentru implementarea eficientă a strategiilor şi legislaţiei în domeniu migraţiei. Cooperarea interinstituţională la nivel naţional, regional şi local se realizează în principal prin: - asigurarea/ îmbunătăţirea comunicării între instituţiile cu atribuţii la frontieră şi stabilirea modului de aplicare a măsurilor comune pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale; - încheierea şi aplicarea protocoalelor pentru schimbul de date şi informaţii între autorităţile competente (poliţie de frontieră, poliţie, vamă, jandarmerie, servicii de informaţii, autorităţi judecătoreşti, parchet etc.); - extinderea acţiunilor de combatere a criminalităţii transfrontaliere pe teritoriul naţional; - organizarea şi desfăşurarea de acţiuni comune pe traseele de tranzit de către instituţiile abilitate (Poliţia de Frontieră Română, Poliţia Română, Jandarmeria Română, Oficiul Român pentru Imigrări, Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară, Direcţia de Poliţie Rutieră, Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, Garda Naţională de Mediu şi altele). Din punctul de vedere al combaterii migraţiei ilegale, obiectivele Sistemului integrat pentru securitatea frontierei de stat sunt: - prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de persoane; - asigurarea unui nivel înalt de securitate a frontierei externe a Uniunii Europene; - aderarea la Convenţia Schengen. În urma analizării datelor obţinute ca urmare a studiilor efectuate, au fost identificate următoarele rute principale de migraţie ilegală la frontiera de est a României: 1. Ruta asiatică – Asia Centrală şi de Sud-Est - Rusia (Moscova) - Ucraina (Kiev), cu două ramificaţii, respectiv: Republica Moldova (Chişinău) - Bucureşti - frontiera de vest a României; Odessa - Reni - Galaţi - Bucureşti - frontiera de vest a României. 2. Ruta afro-asiatică – Africa de Nord şi Asia de SudEst - Siria - Turcia (Instanbul) - Ucraina (Odessa) cu două ramificaţii, respectiv: Republica Moldova (Chişinău) - Bucureşti - frontiera de vest a României; Reni - Galaţi - Bucureşti - frontiera de vest a României. 3. Ruta cetăţenilor Republicii Moldova – intrarea se face legal în România prin punctele de trecere de la frontiera de est şi se încearcă ieşirea ilegală atât peste frontiera verde cu Ungaria sau Uniunea Serbia şi Muntenegru, cât şi prin punctele de trecere a frontierei ascunşi în mijloacele de transport sau cu documente de călătorie sau vize aparţinând unor state UE false sau falsificate. În partea de est a Romaniei, fenomenul migraţiei ilegale la „frontiera verde” a cunoscut un punct culminant de manifestare în anul 2001 şi a scăzut simţitor până în anul 2005. Migraţia ilegală a imigranţilor proveniţi din zona asiatică şi afro-asiatică a fost coordonată şi realizată de filiere organizate cu caracter internaţional, care dispuneau de puncte de racolare şi selecţie în ţările de origine ale imigranţilor, centre operaţionale pe teritoriul Federaţiei Ruse, respectiv al Turciei şi ramificaţii (reţele) de cazare, transport şi călăuzire pe teritoriul Federaţiei Ruse, Ucrainei, Republicii Moldova şi României. Evoluţia fenomenului în perioada 2000-2007 este prezentată în graficul de mai jos:Migranţii au încercat să intre ilegal în România, atât peste „frontiera verde”, fără sau cu unele documente de identitate, cât şi prin PTF rutiere şi feroviare folosind paşapoarte sau vize false ori falsificate. Paşapoartele false sau falsificate folosite de către aceştia aparţin statelor ai căror cetăţeni sunt sau ale altor state (România, Bulgaria, Lituania, Slovacia, Estonia, Ucraina). Au fost frecvente situaţiile când în documentele de călătorie ale unor persoane, în special cetăţeni ai Republicii Moldova, s-au descoperit vize false ori falsificate aparţinând unor state din spaţiul Schengen, precum şi ştampile de trafic false cu denumirea unor puncte româneşti de trecere a frontierei de stat. Odată cu introducerea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, aceştia au încercat să intre în ţară, având ca destinaţie finală ţări din vestul Europei, prin folosirea la trecerea frontierei, ca echivalent al unei vize de tranzit româneşti, permise de şedere false aparţinând unor state ale Uniunii Europene (în special Italia). Statistic, situaţia pentru perioada 2000-2007 se prezintă astfel: Obţinerea paşapoartelor, vizelor şi ştampilelor false ori falsificate se face prin intermediul unor filiere organizate care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Ucrainei, Republicii Moldova şi, în ultimii doi ani, şi de pe teritoriul României. În ceea ce priveşte permisele de şedere, acestea sunt falsificate pe teritoriul Republicii Moldova. Ca fenomen distinct, în perioada 2005-2007 s-a menţinut şi se menţine în continuare migraţia ilegală a cetăţenilor Republicii Moldova spre ţări din Uniunea Europeană, care se manifestă sub forma intrării „legale” a acestora prin punctele de trecere din zona de competenţă a Direcţiei Poliţie de Frontieră Iaşi şi în marea majoritate a cazurilor se constituie în grupuri organizate de retelele de trafic de migranţi, încercând trecerea ilegală a frontierei de vest a României fie pe la „frontiera verde”, fie prin punctele de trecere a frontierei cu documente de identitate false, în special cărţi de identitate şi paşapoarte româneşti sau ascunşi în mijloace de transport marfă. Pentru combaterea acestui fenomen specific criminalităţii organizate, la nivelul Direcţiei Poliţie de Frontieră Iaşi au fost luate măsuri de contracarare a fenomenului, de la începutul anului 2006 şi până în prezent reuşindu-se documentarea şi probarea activităţilor infracţionale în sfera traficului de migranţi a unui număr de 19 retele de trafic de migranti compuse din 58 membri (39 romani, 18 din Republica Moldova şi unul cu dublă cetăţenie – română şi Republica Moldova), care au organizat racolarea şi transportul mai multor cetăţeni din R. Moldova cu intenţia de a fi duşi ilegal în ţări din vestul Europei. Cu ocazia cercetărilor au fost prinşi în flagrant migranţii traficaţi fie în tentativă de ieşire ilegală pe la frontiera de vest a ţării cu documente de călătorie româneşti false/ falsificate sau ascunşi în diferite mijloace de transport, fie depistaţi în diferite locaţii, de unde urmau să fie preluaţi de membrii reţelelor. De remarcat este faptul că reuşita finalizării pozitive a acestor cazuri, constând în arestarea unor membrii ai reţelelor, a fost posibilă datorită bunei cooperări dintre reprezentanţii tuturor instituţiilor din filtrul IV cu atribuţii în combaterea fenomenului, sub coordonarea nemijlocită a procurorilor din cadrul structurilor teritoriale ale DIICOT. Conform analizelor întocmite până în prezent, se poate afirma că, cel puţin în perioada actuală, România nu se confruntă cu probleme deosebite în ce priveşte imigranţii, refugiaţii sau populaţia cu cetăţenie străină. Afirmaţia este valabilă atât în comparaţie cu ţările dezvoltate, care vor fi mereu destinaţia predilectă a unor astfel de fluxuri migratorii, cât chiar şi în comparaţie cu ţări situate pe aproximativ acelaşi palier de dezvoltare şi care dispun şi de poziţii geopolitice similare. În prezent, principala motivaţie a imigraţiei ilegale rămâne cea de tranzit, având ca destinaţie una din ţările dezvoltate ale Europei Occidentale. Totuşi există suficiente motive pentru a concluziona că problema imigraţiei având ca destinaţie finală România nu va mai putea fi considerată ca una colaterală, lipsită de importanţă. Ca frontieră externă a Uniunii Europene, România va prelua rolul de zonătampon în faţa fluxurilor de persoane care vor să intre pe teritoriul Uniunii Europene. De asemenea, după aderare, un aspect esenţial îl constituie modul în care este reglementată politica în domeniul migraţiei la nivel comunitar. Spre exemplu, Convenţia de la Dublin din 1990, completată de Regulamentul Consiliului NR. 343/2003, stabileşte criteriile şi mecanismul de determinare a „statului responsabil” privind soluţionarea cererilor de azil depuse de cetăţenii unor terţe ţări. Conform acestora, atunci când se dovedeşte că un solicitant de azil a trecut ilegal frontiera pentru a intra în teritoriul Uniunii Europene, „statul responsabil” de soluţionarea cererii sale este cel pe teritoriul căruia a avut loc trecerea ilegală, chiar dacă cererea de azil este depusă către alt stat membru. În această situaţie, solicitantul cade în grija statului responsabil, care este obligat să îl reprimească şi să îi acorde asistenţă necesară pentru clarificarea situaţiei sale. Din această perspectivă, principalul obiectiv al politicii imigraţiei va trebui să îl constituie, pe lângă securizarea frontierelor României, şi o bună gestionare a politicii în materie, atât a celei interne (condiţii restrictive de acordare a vizelor, acorduri de colaborare cu principale state de origine etc.), cât şi a celei de la nivel comunitar (armonizarea politicii Uniunii Europene în domeniul migraţiei, negocierea unor condiţii speciale pentru ţările de graniţă, cum este cazul României, redistribuirea efortului financiar şi logistic în securizarea frontierelor şi soluţionarea cererilor de azil, gestionarea comună a problemei refugiaţilor etc.).