Unul dintre sectoarele importante ale domeniului studiilor de securitate, în conformitate cu elaborările cercetătorilor reuniți în Școala de la Copenhaga, este cel societal (celelalte sunt: politic, militar, economic și de mediu). Obiectul de referință al acestui sector este societatea, formată din totalitatea cetățenilor unui stat. O comunitate formată din oameni care se identifică cu anumite valori, idei, practici (un mod de viață) comune este purtătoarea unei identități societale comune. „Securitatea societală se referă la sustenabilitatea tiparelor lingvistice tradiționale, a culturii și religiei, identității naționale și a tradițiilor, în cadrul condițiilor acceptabile pentru evoluție‖ [1, p. 22]. Este evident că numai un stat cu o societate consolidată, nu dezbinată, se poate afirma și își poate realiza interesele naționale (inclusiv asigurarea securității politicomilitare – a independenței, suveranității, dar și asigurarea securității economice, a prosperității). Iată de ce asigurarea securității societale poate fi privită ca un element de bază și indispensabil al dezvoltării durabile a unui stat caracterizat prin diversitate etnică. De aceea statele cu guvernări și sisteme de stat funcționale, orientate către realizarea intereselor naționale, nu a intereselor oligarhice sau de grup, sunt preocupate de asigurarea securității lor societale. Pentru a asigura securitatea societală se impune elaborarea și implementarea unei politici culturale care să promoveze valori comune. La baza acesteia trebuie să stea o idee de stat, o misiune a statului sau un proiect de țară. Din misiunea de țară trebuie să rezulte o viziune, ce poate fi expusă într-o concepție privind securitatea societală a statului. Iar din documentul respectiv (concepție) trebuie să rezulte o politică, iar apoi și o strategie privind asigurarea securității societale, care să aibă menirea de a consolida societatea, de a crește gradul de coeziune societală. În Republica Moldova s-a încercat un asemenea demers în perioada guvernării Partidului Comuniștilor (2001–2009), când în 2003 a fost adoptată „Concepția politicii naționale a Republicii Moldova‖ [2]. Cu regret, documentul nu a constituit o elaborare care să corespundă standardelor europene, nu a prevăzut instrumente și pârghii de implementare, nu a fost urmat de o strategie de implementare a „politicii naționale‖, de aceea a rămas un act legislativ steril. De remarcat că utilizarea noțiunii de „național‖ în context societal poate induce semnificații nedorite – de „naționalizare‖ în sensul de uniformizare (asimilare) a comunităților etnice din cadrul unui stat multietnic. De altfel, conceptul de „politică națională‖ este unul cu origini în Uniunea Sovietică, iar Iosif Stalin a fost chiar autorul politicii naționale adoptate de Kremlin în perioada stalinistă. În prezent, în spațiul european, relațiile interetnice sunt abordate prin prisma conceptelor „multiculturalism‖, „comunicare interetnică‖, ,,interculturalitate‖ de aceea utilizarea conceptului de „politică culturală‖ sau „politică multiculturală‖ – în sensul larg al interacțiunii culturilor etniilor conlocuitoare într-un stat – este mai potrivită.