Rezonanţa magnetică nucleară este orientarea momentelor magnetice a particulelor din nucleu în prezenţa unui cîmp magnetic exterior. Ea este o tehnică spectroscopică des folosită în: chimie, fizică, medicină nucleară, biofizică, inginerie nucleară. Rezonanţa magnetică nucleară a fost descrisă ca fenomen pentru prima oară de către Isidor Isaac Rabi în anul 1938, iar în anul 1944, Rabi a primit Premiul Nobel pentru Fizică, pentru activitatea depusă în acest domeniu. În anul 1946, un alt fizician, Edward Purcell a dezvoltat tehnica utilizării acesteia în lichide şi în solide, pentru care a obţinut Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1952. Deasemenea Purcell a lucrat la dezvoltarea radarului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Trebuie specificat faptul că în Rezonanta Magnetica Nucleara, experimentele se realizează pe nucleele atomilor şi nu pe electronii acestora. În prezent RMN este pusă în practică mai mult în medicină. RMN-ul are o gamă largă de aplicaţii în diagnosticul medical şi peste 25,000 de scanere sunt utilizate în întreaga lume. RMN-ul este instrumentul de investigare ales pentru cancere neurologice, deoarece are o rezoluţie şi o vizualizare bună. Deoarece multe imagini sunt luate la intervale de milisecunde între ele, se arată cum creierul răspunde la diferiţi stimuli. RMN-ul cardiac este folosit la ecocardiografie. Aplicaţiile sale includ evaluarea bolilor vasculare şi bolilor cardiace. Deasemenea RMN este folosită pentru evaluarea măduvei spinării, evaluarea bolilor articulare şi tumori ale ţesuturilor moi. Un alt domeniu din medicină în care este pusă în practică Rezonanţa Magnetică Nucleară este stomatologia. O invenţie actuală care se bazează pe Rezonanţa Magnetică Nucleară, este ”Scanerul RMN”. Pacientul este introdus în acest aparat, mai exact într-un cîmp magnetic exterior. Astfel cîmpul magnetic al pacientului intră în rezonanţă cu cîmpul magnetic exterior şi în acest mod, scanerul scanează corpul uman.