Pandemia înseamnă că epidemia devine globală. Totodată, societatea contemporană interdependentă și globalizată este extrem de fragilă. În lumea contemporană toate riscurile sunt globale, iar reacțiile și colaborările trebuie să fie la fel, globale, deoarece în fața unei boli contagioase sunt implicate toate țările. Niciun stat nu poate, de fapt, să-și închidă frontierele și să se descurce de sine stătător. Această lucrare este un studiu comparativ, narativ, exploratoriu al pregătirii țărilor față de criza COVID-19, precum și a necesității schimbărilor selective. Actualmente, Reglementările Internaționale privind Sănătatea (Reglementările în continuare) prezintă cadrul normativ care obligă țările să salveze viețile și slujbele amenințate de răspândirea pe plan internațional a bolilor infecțioase. Analiza datelor incluse în Indexul Securității Globale a Sănătății (2019) a permis măsurarea respectării de către fiecare țară a prevederilor Reglementărilor. Printre alte aspecte, țările au fost evaluate în funcție de capacitatea lor de a preveni apariția sau dezvoltarea bolilor infecțioase, de a detecta și raporta epidemii care pot cauza tulburări pe plan internațional, de a răspunde rapid și de a atenua răspândirea unei epidemii, de a trata bolnavii și de a proteja lucrătorii din domeniul sănătății etc. Conform estimărilor, media generală la șase categorii ale securității globale a sănătății indexul constituie 40,2 la sută. Astfel, s-a constatat că, indiferent dacă o țară este dezvoltată social-economic sau este în curs de dezvoltare, niciuna din acestea nu a fost pe deplin pregătită pentru epidemii în momentul izbucnirii pandemiei COVID-19. În Republica Moldova cea mai înaltă categorie este: conformitatea cu normele internaționale, punctaj acumulat – 56,7, dar cea mai scăzută este: răspunsul rapid și atenuarea răspândirii unei epidemii cu punctajul de 31,1. Rezultatul obținut, în cele din urmă, se datorează în mare măsură acumulării punctajului „0” la indicatorii: pregătirea pentru situații de urgentă și planificarea răspunsului; exercitarea planurilor de răspuns, precum și conectarea sănătății publice cu autoritățile de securitate. Concluzionând, putem constata că puține țări au urmat recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) cu strictețe. Câteva au arătat ceea ce ar fi posibil de realizat de către fiecare dintre ele. Restul au aplicat la întâmplare variații ale recomandărilor OMS și/sau ale consilierilor științifici sau politici proprii, printre care se află și Republica Moldova. Întrun fel sau altul, aproape toate țările au acționat prea târziu pentru a limita daunele așa cum sar fi putut, iar suferințele provocate de blocaje și de daune economice au fost mai mari decât cele produse de boală. Această situație indică mai degrabă o incapacitate sistematică de a absorbi și de a acționa rapid și eficient asupra informațiilor existente, decât o lipsă completă de cunoștințe despre ceea ce ar trebui de făcut. Discuțiile în contradictoriu în privința COVID-19 despre ceea ce a funcționat și ce a eșuat în țară ar trebui să fie folosite în mod constructiv, pentru a întocmi planuri reale privind pandemii, care să funcționeze cu adevărat pe viitor, deoarece s-ar putea ca pandemia COVID-19 din prezent să nu fie cea mai gravă cu care ne confruntăm. Dacă factorii de decizie vor să câștige războiul împotriva COVID-19, este important să se adopte o abordare sistemică bazată pe cazurile de succes ale altor țări. Finalmente, deși în lucrările științifice anterioare declanșării pandemiei COVID-19 cercetătorii au transmis avertismente că unele dintre aceste tipuri de coronavirusuri prezintă potențialul de a infecta oamenii, susţinerea acestor cunoștințe nu a fost validată din partea factorilor de decizie.