În răstimpul martie-august 1944, Basarabia a fost transformată într-un adevărat teatru de operaţiuni militare, având în vedere invazia Armatei Roșii în contextul războiului sovieto-german. În această perioadă relativ scurtă, teritoriul basarabean, marcat de multiple schimbări (apropierea liniei frontului, evacuarea armatei și autorităţilor române, iminenţa reinstaurării regimului sovietic etc.), a fost cuprins și de epidemia de tifos exantematic. Constatăm, în baza surselor documentare cercetate în arhivele de la Chișinău*, că în cursul ocupării Nordului Basarabiei de către trupele sovietice, în primăvara anului 1944, situaţia sanitară a degradat considerabil în acest spaţiu: pe lângă epidemia de tifos exantematic, s-a înregistrat o creștere a răspândirii bolilor infecţioase și venerice – sifilis, gonoree etc. În același timp, din conţinutul materialelor de arhivă desprindem informaţii concludente, prin care am stabilit că una dintre cauzele principale, care au catalizat epidemia de tifos în teritoriul basarabean ocupat de URSS în perioada de referinţă, au fost măsurile autorităţilor sovietice de strămutare haotică și dezorganizată a populaţiei băștinașe din localităţile adiacente liniei frontului pe o distanţă de până la 25 kilometri. Paradoxal, dar autorităţile sovietice, în documentele vremii, recunosc „negru pe alb” că înrăutăţirea situaţiei sanitare și escaladarea epidemiei de tifos în spaţiul basarabean a fost generată de faptul că „populaţia evacuată din preajma liniei frontului a creat aglomeraţii în localităţile unde au fost repartizaţi, iar într-o casă ţărănească, spre exemplu, locuiau câte 6-8 familii – de la 25 până la 50 persoane”, evident, trăind în lipsa unor condiţii elementare de igienă. Dar, în același timp, sovieticii, dislocaţi în Nordul Basarabiei, învinuiau autorităţile române care s-au retras de izbucnirea pandemiei de tifos în acest spaţiu, în timp ce dânșii înghesuiau populaţia locală câte „6-8 familii într-o casă ţărănească”, evacuând-o din apropierea liniei frontului.