Repertoriul simbolurilor, ideogramelor, motivelor ornamentale din arta românească nu este altceva decât un mesager ideatic al unor valori naţionale şi general-umane. Aceşti soli ai culturii spirituale a neamului, dăinuind peste milenii, transmit şi explică sensul existenţei, creând o imagine complexă despre universul spiritual. Arhitectura populară este una dintre cele mai impresionante forme materiale din trecutul civilizaţiilor medievale, avându-şi rădăcinile în cele mai adânci orizonturi ale vieţii spirituale. Evoluând în timp, ea a dus la formarea unor tradiţii şi practici în construcţia arhitecturii ţărăneşti, la formarea şi evoluţia formelor arhitecturale, la elaborarea ornamenticii şi a decorului arhitectural. Problema abordată în comunicare ţine anume de limbajul plastic al motivelor universale, care s-au înrădăcinat adânc în cultura românească și în care sunt cifrate o serie întreagă de conotaţii simbolice. Este vorba de imaginea „Pomului vieții”, simbolul „apelor fertile cereşti”, anumite aspecte ale cultului solar, simbolismul rozetei ca imagine a lumii şi universului sau multiplele reprezentări ce fac parte din repertoriul iconografiei zoomorfe și avimorfe. În acest context poporul nostru a format un imens substrat de culturi și structuri mitofolclorice, care constituie fondul de bază al limbajului plastic românesc.