Chişinăul, asemeni unui şir de oraşe precum ar fi Bucureştiul, Cernăuţiul, Lvovul, Kievul, Rostovul-pe-Don, Moscova dar şi Sankt Petersburgul, au găzduit însemnate comunităţi de armeni, existenţa cărora şi-a lăsat amprenta asupra geografiei urbane a oraşului. Unul dintre asemenea marcaje este şi str. Armenească, cu o lungime de 1,8 km din partea centrală a capitalei Republicii Moldova. La începutul secolului al XIX-lea, când spaţiul dintre Prut şi Nistru a fost anexat la imperiul Rus, iar noua provincie – Basarabia – a primit un şir de privilegii, inclusiv, comerciale, numărul armenilor în această regiune creşte semnificativ. Astfel, în Chişinău, prin anii 1819–1820 comunitatea armeană număra 116 familii, care plăteau 1740 lei bir şi 1044 lei prestaţii locale. Nu excludem faptul că denumirea str. Armeneşti ar fi pornit de la aceste familii stabilite aici, deoarece numele de Armenească i se atribuie cam în aceeaşi perioadă de negustorii şi meseriaşii armeni. Planul oraşului vechi consemna regiunea str. Armeneşti cu denumirea rusească Armeanskoe podvorie, adică curtea armenească. În această zonă se afla reşedinţa episcopatului împreună cu mai multe case ale armenilor. Deşi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea o bună parte din case şi reşedinţa au fost mistuite de un incendiu, precum şi afectate în al Doilea Război Mondial, totuşi, până astăzi s-au păstrat câteva clădiri din acea perioadă. Pe tot parcursul secolului al XIX-lea numele străzii a fost Armeană, ulterior când Basarabia devine parte componentă a României Întregite, un timp strada s-a numit Cetatea Albă, iar apoi a fost numită în cinstea mareşalului italian Piero Badolio. În urma războiului străzii i s-a redat numele de Armenească. Astăzi, str. Armenească din Chişinău figurează în categoria simbolurilor care „povestesc” nu doar relaţia dintre timp şi istorie, dar şi istoria devenirii unei ţări în care s-a înscris comunitatea armeană. Deşi de la o etapă la alta această comunitate s-a subţiat constant, fiind suplinită cu noi reprezentanţi, mai ales în perioada sovietică dar şi post-sovietică, aceştia nu întârzie să se regăsească imaginar în strada cu acelaşi nume dat de predecesorii lor. Astfel, str. Armenească a devenit un loc care marchează nu doar „hărţile invizibile ale imaginarului colectivităţii armene”, ci şi imaginarul unei societăţi în ansamblu, pentru care „locul memoriei” str. Armeneşti trezeşte curiozitatea trecutului, influenţează pe nesimţite prezentul, dar şi modelează într-un fel viitorul. Pornim de la aserţiunea istoricului francez Pierre Nora că „lieux de mémoire” (în cazul nostru str. Armenească din Chişinău) nu doar contribuie semnificativ, prin simpla ei prezenţă, la întipărirea în memoria noastră colectivă a unor fragmente de istorie, ci şi oferă valori identitar-culturale pentru toate grupurile societăţi. Astfel, comunicarea pe care o propunem îşi doreşte prezentarea str. Armeneşti din Chişinău ca şi marcator al imaginarului unei comunităţi cu acelaşi nume. Pentru constituirea tabloului acestui subiect s-a apelat atât la literatura de specialitate, sursele documentare, plasate în Arhiva Naţională a Republicii Moldova, cât şi la metoda istoriei orale, care ne-a permis să completăm unele lacune şi să redăm percepţia străzii asupra imaginarului comunităţii armene din Moldova din cadrul temporal actual.