În cercetările peisajului cultural rural este necesar să se i-a în considerare studiul conceptului de identitate teritorială (spaţială), deoarece acestea sunt în strânsă legătură şi conectate fizic şi spiritual prin intermediul comunităţii şi spaţiului stăpânit de aceasta. Teoretic noţiunea de identitate teritorială poate fi definită ca un sentiment, ce exprimă starea de apartenenţă a unui grup, comunitate la un teritoriu. Cercetarea ştiinţifică a identităţii teritoriale necesită să se concretizeze pe reflectarea rolului sferei locale şi regionale în procesul de identificare şi de formare a identităţii, precum recunoaşterea sau sprijinul ideilor care asociază o „identitate” la o porţiune de pământ. Conceptul de identitate teritorială a devenit obiect de cercetare în anii ’70–’80 în studiile sociologice, etnologice, geografice etc. Drept exemplu Grasso, într-un eseu publicat în „Bollettino della Società” la sfârşitul anilor ’90, menţionează că „identitatea teritorială a dobândit o poziţie considerabilă în analiza geografică”, iar Caldo menţionează că identitatea teritorială reprezintă o „relaţie de identitate care leagă o comunitate la spaţiul locuit de aceasta”. Şi dacă vorbim despre conceptul de identitate teritorială luat la un nivel local – satul, atunci putem menţiona următoarele. În lucrarea „Sociologia tranziţiei. Valori şi tipuri sociale în România”, sociologul Dumitru Sandu nuanţează că identitatea prin care comunitatea rurală răspunde schimbărilor sociale este în strânsă dependenţă de problemele specifice cu care se confruntă fiecare comunitate rurală în parte. De asemenea folclorul, raporturile sociale rurale, activităţile agricole legate de pământ şi locul acestuia în mentalitatea omului, ne oferă exemple veritabile de reflectare a identităţii teritoriale. Dr. Cătălina Velculescu, în articolul „Spaţiul în cărţile populare: realitate şi simbol”, aduce exemplul basmelor, unde spune că spaţiul se şterge, ca şi timpul, devenind nelimitat. Acelaşi, şi, totuşi, de fiecare dată altul, spaţiul este cel al fiinţării, al devenirii. El este „casa” sufletului şi a imaginaţiei umane. Pentru personajele cărţilor populare „lumea de aici” se împarte în „moşia mea” (unde şi moartea pare mai uşor de primit) şi „ţările străine” (atrăgătoare, fascinante, dar de unde, chiar acoperit de belşug, eroul tânjeşte să se întoarcă printre ai săi). Deci identitatea este strâns legată de moşie, de baştină, de pământul care l-a format, şi asupra căruia omul i-a impregnant caracter, sentiment şi sens, şi l-a făcut parte a vieţii sale fizice şi spirituale. Nu ne sunt străine momentele din raportarea locuitorilor unui sat, de pe o moşie, faţă de vecinii acestora stăpâni pe alte teritorii. Şi azi se mai aud afirmaţiile „dar aceştia sunt din satul cutare... sau cutare”, „că acela lucrează pământurile lui Moş Ion” sau „că oamenii ceea sunt de pe la Lozova, Horodişte etc.”. Observăm deci că pământul, teritoriul este mereu înţeles şi perceput, ca fiind proprietatea cuiva, şi tot acesta în strânsă relaţie cu oamenii lui, îşi formează o imagine, un element definitoriu, un element prin care un grup de oameni este identificat fiind raportat la un teritoriu. În aceeaşi parametrii adevăraţii răzeşi, mereu îşi recunosc teritoriul şi se identifică cu acesta şi toate componentele sociale şi spirituale care le comportă. Identitatea teritorială este mai puternică dacă activităţile pe care fiecare individ le efectuează în respectivul loc sunt numeroase, concentrate şi păstrate în timp. Astfel se observă predilecţia oferită de localnici unor anumite spaţii, care devin atractive, prielnice pentru muncă, şi solidaritate socială. În acelaşi timp teritoriul devine sursa unor valori, concepţii şi stiluri de viaţă, un produs sentimental, social şi simbolic, care reprezintă fundament pentru recunoaşterea identităţii retrospective şi conturarea celei prospective. Teritoriul este acel spaţiu relaţional care se defineşte în timp, ca produs al unui proces de sedimentare culturală; motorul acestui proces este relaţia de identitate dintre o comunitate şi spaţiul ocupat de aceasta. Identitatea teritorială nu este un fenomen static, dar unul dinamic, deoarece este rezultatul interacţiunii continue între o anumită comunitate şi spaţiul său relaţional. Spaţiul este obiectul de învăţare colectivă, coeziune a unui un grup într-un teritoriu delimitat. Spaţiul şi timpul în comuniune cu cultura se întrepătrund, fuzionează şi unesc oamenii prin sentimentul identităţii teritoriale.