În comunicare se va discuta despre reconstituirea semanticii, simbolismului şi funcţiei rituale ale codului ustensial utilizat în terapeutica populară. Se vor analiza doar acele obiecte şi mijloace create de om şi utilizate în viaţa de zi cu zi – instrumentele de lucru, ustensilele, îmbrăcămintea. Autorul descifrează simbolic şi clasifică ustensilele în două categorii: 1) obiectele cu menire uzuală, dar care capătă şi sens ritualic (ca de ex: plugul, oala, toporul, cuţitul, mătura, cămaşa etc.) şi 2) instrumentarul magic ritual, care nu se utilizează în viaţa cotidiană, ci este confecţionat „special” pentru a putea fi folosit în scop ritual (cununa din flori, păpuşele din cârpe, talismanele etc.). Astfel, prima categorie de obiecte capătă semantică şi funcţie dublă – utilitară şi culturală (de ritual), iar categoria a doua doar funcţii şi semantică culturală. Din acest considerent, se va insista mai mult pe descrierea categoriei întâi de obiecte, pentru care sensul simbolismului cultural e pe planul doi, întru-cât ne interesează în special mecanismul de obţinere a sensului simbolic de către un obiect, precum şi relaţia dintre simbol şi semnificant. În aşa fel, imaginarul popular dotează un şir întreg de obiecte cu menire utilitară cu sens simbolic şi mai mult chiar, terapeutic. Cele mai multe sunt cele din categoria celor tăioase, din metal. Cuţitul este asociat cu ideea de execuţie, de moarte şi este instrumentul fundamental cu care se sperie, se alungă şi se distruge acţiunea sau fiinţele malefice provocatoare de boli. Toporul este şi el simbolul distrugerii şi al separării. Toporul este un obiect apotropaic şi de stimulare magică a vitalităţii; este unul din cele mai eficiente mijloace apotropaice (se pune în leagănul copilului sau sub picioarele lăuzei) împotriva duhurilor rele şi a bolilor. Secera este un simbol al regenerării, dar şi una din emblemele morţii. Ea apără de duhuri rele, împiedică luarea manei. Un rol important îl joacă şi piesele de instrumentar magic, care asociază cultul vetrei şi focului, cociorva şi lopata. Valenţele lor terapeutice derivă din sacralitatea vetrei şi ambiva lenţa focului. Ambele sunt folosite ca instrumente împotriva duhurilor rele şi pot simbolic să renască la o viaţă nouă. Alături de aceste ustensile casnice, la efectul terapeutic se mizează pe valenţele magice ale măturii, care este mai eficientă dacă este părăsită, şi care este nelipsită în descântece. Măturii i se atribuie forţe sacrale, fecundate şi apotropaice. Este şi simbol al puterii divine. Complexitatea pieselor de instrumentar magic ne este certificată şi de către utilizarea în ritualurile terapeutice populare a pieselor de îmbrăcăminte şi, îndeosebi, a celor despre care se credea că au valenţe magice sporite, precum cămaşa. Cămaşa este un instrument eficace al magiei contagioase, efectuate în scopuri benefice asupra purtătorului ei. Cămaşa e şi simbolul protecţiei, fiind considerată a doua piele a omului. Prin cămaşă sunt valorificate şi simbolurile materialului din care este făcută. Descifrând codul simbolic ustensial ajungem la concluzia că sensurile simbolice căpătate de obiecte sunt formate, în special, în baza principiilor similitudinii şi caracteristicilor sale exterioare, de asemenea remarcăm legătura indisolubilă dintre material şi spiritual, or, obiectele rituale îşi exercită eficienţa atât în sens utilitar, cât şi în sens simbolic-magic.