Caracteristica gândirii filosofice contemporane este coroborarea raţiunii şi a experienţei, filosofia urmează să fixeze atenţia asupra practicilor umane. Orientarea majoră a filosofiei contemporane către individ şi practicile sale sociale îşi are una din explicaţii în dubla criză a istoriei umane şi a aplicațiilor ştiinţifice. Omul şi acţiunile sale devin centrul reflecţiei filosofice. La hotarul anilor 60-70 ai sec. XX are loc o schimbare de paradigmă in ceea ce priveşte interpretarea fenomenelor sociale, în mare parte acest lucru se datorează apariţiei noilor mişcări sociale, orientate spre transformarea priorităţilor valorice şi a stereotipurilor culturale in societate. Problemele înaintate de aceste mişcari sociale pun pe prim plan necesitatea exprimării identitare, perceperii diferenţelor existente şi a necesitaţii de exprimare. Dacă interpretarea clasică a filosofiei miza pe o interpretare unitară, holistică a faptelor sociale, apoi are loc o deplasare a modului de interpretare spre o abordare pluralistă. Astfel lumea contemporană este privită ca fiind una a simulacrelor, un continuu joc al diferenţei şi repetiţiei.