Pentru Alain Renaut modernitatea are drept element esenţial triumful individualismului, care este opusul universalismului, al totalitarismului, holismului, tradiţionalismului, altruismului, deşi toate aceste concepte funcţionează ca tendinţe contrarii ale insuşi individualismului. Tematica individualismului trebuie să fie considerată drept linie directoare pentru inţelegerea modernităţii si a tuturor fenomenelor socio-politice ce sunt considerate caracteristice pentru epoca modernă. Autorul vede în istoria politică un element de continuitate a istoriei filosofiei în general care evidenţiază legăturile individului cu infrastructura societăţii pe care ele însuşi o creează. Dumont consideră că mijlocul de inţelegere al ideologiei moderne este individualismul, iar germenii acesteia se află în ideologia holistă prin care el inţelege societatea tradiţională, arhaică, în cadrul căreia individul avea valoare numai ca parte a intregului reprezentat de societate. Individul modern trăieşte in lumea socială, iar cel care renunţă trăieşte în afara acesteia. Simpla suprapunere a unei mentalităţi individuale peste una de grup determină apariţia unei culturi pătrunse de valorile individualismului şi face efortul de a înlocui imaginea „individului-din-afara - lumii cu cea a individului-din-lume”. Individualismul modern se naşte cu adevărat atunci când fiecare om îşi conştientizează independenţa si este preocupat de propriul său destin fiindu-şi suficient sieşi. Există insă pericolul de a lega dezvoltarea societăţii moderne de dezvoltarea individualismului şi de conflictul dintre valorile umanismului şi cele ale individualismului. Nici adeziunea necondiţionată la modernitate, dar nici condamnarea fără rezerve a acesteia nu slujesc ideilor de libertate şi egalitate care trebuie să rămână valori esenţiale pentru societatea contemporană. Radicalizarea individualismului poate fi insoţită de fenomene negative precum atomizarea socialului, diferenţa faţă de politic, obsesia consumului, deşi poate conduce şi spre un avânt al individualismului democratic. Alain Touraine analizând modernitatea şi criza în care aceasta se află, afirmă că statul nu are capacitatea de a împăca evoluţia industrială cu regăsirea personală a identităţii. Prin modernitate, înţelegem credinţa în sferele vieţii sociale, iar societatea îşi pierde rolul său unificator. Statul nu mai este locul unde se realiza sinteza instituţiilor pentru că asistăm la o depolitizare a societăţii. Prin deinstituţionalizare, organismele de conducere işi pierd importanţa în favoarea autonomiei individuale. Concepţia admisă de modernitate care susţine triumful raţiunii este una contestabilă şi, în orice caz, spune Touraine, nu mai e pertinentă azi. Dreptul şi educaţia asigură corespondenţa între individ şi societate. Astfel, modernitatea se împarte între universalitatea raţiunii şi individualismul moral.