În acest articol se ia în discuție problema compatibilității dintre verb și actanții săi. Se constată că, de regulă, unui anumit tip de structură semică îi corespunde un anumit tip de structură actanţială. Sunt însă și situații când structurile actanțiale nu respectă această cerință. Adică un anumit sens al unui verb intranzitiv care are o structură sintagmatică monomembră să fie redat print-o structură bimembră, nespecifică, și invers. Aceste fapte probează autonomia structurilor actanțiale. Fenomenul este demonstrat pe baza materialelor elaborate în cadrul proiectului „Analiza aspectului nominativ al enunţului în limba română”, la care se lucrează la Sectorul de gramatică.

In this article we analyse the compatibility between the verb and its actants. As a rule, a certain type of semantic structure corresponds to a certain type of actantial structure. There are also situations when the actantial structures do not comply with this requirement: a certain sense of an intransitive verb that has a mono-member syntagmatic structure to be rendered by a two-member, non-specific structure, and vice versa. These facts prove the autonomy of actantial structures. The phenomenon is demonstrated on the basis of the materials elaborated within the project „Analysis of the nominative aspect of the enunciation in Romanian language”, which is being worked on in the Grammar Sector.