Peisajul este o parte vitală a mediului nostru și este una dintre cele mai importante componente ale calității vieții noastre. Peisajul industrial, pe de altă parte, este asimilat activităţilor productive, şi reuneşte acele teritorii naturale sau antropizate (urbane, rurale) unde se conservă componente esenţiale ale procesulor de producţie aferente uneia sau mai multor activităţi industriale. În același timp, oricărei activități industriale i se asociază un cost și o utilitate, izvorâte din necesitatea și oportunitatea privind dezvoltarea durabilă a societății. Deși peisajul industrial este considerat un ”contra-peisaj” în raport cu peisajul natural, el reprezintă rezultatul decizilor, practicilor şi activităţilor productive fiind și un depozitar al multiplelor cunoştinţe tehnice şi sociale pe care le include, și cel care conferă valoare (estetică, istorică, tehnică ș.a.) activităţiilor umane şi nu invers (Preite, 2009, 2010). Logica dezvoltării economice conduce către stabilirea unui punct de echilibru între costuri și beneficii pentru societate, respectiv la un nivel admisibil al afectării peisajului și acceptarea realității că perturbarea mediului geografic prin industrie nu se poate reduce la zero. Lucrarea prezintă o analiză critică privind vulnerabilitatea peisajelor industriale la tranziţia economică, interesele antreprenorilor, lipsa de reacţie şi interes a autorităţilor naționale, locale şi rezidenţilor, datorită cărora patrimoniul industrial nu beneficiază în prezent de legi şi proiecte care să prevadă inventarierea, clasificarea, valorificarea şi conservarea.