Activitatea financiară a statului reprezintă o parte integrantă a mecanismului dirijării de stat şi a reglementării proceselor social-economice, deoarece ea cuprinde multiple posibilităţi de influenţare asupra dezvoltării relaţiilor de piaţă. Piaţa eficientă nu se creează de la sine, ci constituie produsul sau rezultatul unei legislaţii sau politici de stat rezonabile. Determinând rolul statului în economia de piaţă, Adam Smith scria că numai statul poate, în interesele naţiunii, să limiteze lăcomia monopoliştilor, aventurismul bancherilor şi egoismul comercianţilor. Activităţii financiare a statului îi sunt caracteristice proprietăţi organizatorice de drept. Spre deosebire de alte sfere de activitate a statului, ea poartă un caracter interramural, fiindcă acumularea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ating toate domeniile şi sferele administrării de stat, precum şi cea a întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor privind realizarea sarcinilor lor. Reiese că anume controlului de stat i se atribuie rolul de asigurare a securităţii în lupta cu infracţiunile economice. Până în prezent, savanţii şi practicienii împărtăşesc puncte de vedere diametral opuse cu privire la problema influenţei economiei de piaţă asupra criminalităţii în sfera activităţii financiar-economice a întreprinderilor cu diferite forme de proprietate. Unii consideră că, odată cu apariţia proprietăţii private, se îmbunătăţeşte calitatea controlului din partea proprietarilor, acţionarilor şi acest lucru influenţează pozitiv asupra reducerii criminalităţii economice. Alţii consideră că lupta pentru venit face neclare căile de obţinere a acestuia de către agenţii economici. La etapa actuală are loc transformarea criminalităţii economice: unele tipuri se reduc, altele apar, celelalte capătă o formă nouă. Experienţa statelor cu o economie de piaţă dezvoltată demonstrează că, în ansamblu, criminalitatea economică nu se diminuează [1, p.253]. Fenomenul criminalităţii constă în faptul că, alături de formele tradiţionale care s-au păstrat de pe timpurile sistemului administrativ de comandă, concomitent îşi fac apariţia noi tipuri de criminalitate economică:  Falsificări în documentele bancare;  Avizuri false;  Eschivarea de la plata impozitelor. În domeniul contabilităţii şi al sistemului de raportare, încălcările cele mai frauduloase şi greu de descoperit sunt camuflarea şi falsificarea balanţelor, încălcări ce vizează falsificările de documente. În multe cazuri, crimele ce au ca scop acapararea câştigurilor se comit cu participarea persoanelor corupte cu funcţii de răspundere, care, într-o anumită măsură, fac aceste crime mai periculoase pentru societate [5, p.64]. La efectuarea cotrolului financiar este necesar să se ţină cont de faptul că infracţiunile pot fi atât premeditate, cât şi rezultate din incapacitatea de a desfăşura corect activitatea dată, din cunoaşterea insuficientă a legislaţiei, din lipsa de spirit gospodăresc şi din iresponsabilitate. În legătură cu activitatea de gestiune şi de apărare a patrimoniului [4, p.3], controlul financiar poate constata fapte care constituie infracţiuni şi se sancţionează penal, cum sunt: a) Infracţiuni în legătură cu activitatea de gestiune: crearea de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase; nedeclararea în scris, în termen legal, de către gestionar a plusurilor din gestiune, despre a căror cantitate sau valoare este pus la curent ş.a; b) Infracţiuni contra patrimoniului: însuşirea, folosirea sau traficarea, în interes personal sau pentru alţii, de bani sau bunuri, gestionate sau administrative, din patrimoniul unităţii; abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înşelăciune, distrugere, săvârşite în paguba patrimoniului; c) Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul: neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod fraudulos a unui act sau a unei îndatoriri de serviciu, astfel încât prin aceasta se cauzează o încălcare a activităţii sau o pagubă patrimoniului; d) Infracţiuni de fals: falsificarea de cecuri sau alte acte pentru efectuarea plăţilor, timbre, bilete de călătorie, a unui înscris oficial de natură să producă consecinţe juridice, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea specială de a insera unele date sau împrejurări. De exemplu: efectuarea cu ştiinţa de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţa a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanţul contabil, constituie infracţiunea de fals intelectual. e) Infracţiuni în domeniul protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite: depăşirea de către agenţii economici cu capital majoritar de stat a nivelurilor maxime de preţuri de vânzare cu ridicata sau de tarife stabilite de hotărâri ale Guvernului; depăşirea de către orice agent economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotărârile Guvernului; vânzarea în lipsa sau neutilizarea aparatelor de casă şi control ş.a. f) Infracţiuni privitoare la societăţile comerciale. Funcţie a finanţelor publice şi a sistemului fiscal, controlul se exercită asupra modului de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor publice, favorizând luarea unor măsuri şi decizii care conduc la creşterea patrimoniului public, previn, prin însuşirea acestuia, efectuarea unor cheltuieli ilegale, ineficiente şi inoportune, contribuie la repararea pagubelor aduse patrimoniului public, precum şi la instaurarea disciplinei şi a ordinii în gestionarea valorilor materiale şi băneşti [2, p.4]. În perspectiva aderării la Uniunea Europeană este imperios necesară armonizarea legislaţiei cu cea din ţările Uniunii, impunându-se schimbarea atitudinii legiuitorului faţă de contribuabil şi, implicit, a practicilor de control efectuate de organele statului. Pentru realizarea acestor deziderate, se impune ca, în viitor, legiuitorul să realizeze o delimitare clară între faptele legale şi ilegale în materie fiscală. În prezent delimitarea între legal şi ilegal în domeniul impunerii este o incertitudine, fapt ce creează probleme deosebite organelor de control cu repercusiuni negative asupra eficienţei controlului.