Analizând cauzele care înlătură răspunderea civilă a administratorului, putem afirma că acestea pot fi clasificate în:  cauze generale care înlătură răspunderea;  cauze specifice care înlătură răspunderea. În doctrină se regăsesc diverse opinii cu referire la aceste categorii, fiind calificate drept cauze de nerăspundere, fie cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei [ 5, p. 272].În conformitate cu legislaţia în vigoare, drept cauze generale care înlătură răspunderea civilă a administratorului sunt: forţa majoră, cazul fortuit, starea de extremă necesitate, legitima apărare. În acest sens, un exemplu poate servi cazul în care administratorul are obligaţia de a aduce la îndeplinire hotărârile adunării generale, ale comitetului de direcţie etc., în vederea realizării obiectului de activitate al societăţii, acesta nu are posibilitatea de a cenzura aceste decizii decât sub aspectul utilităţii sau cel al oportunităţii. De aceea, administratorul se poate apăra de răspundere, invocând ordinul autorităţii ierarhice, ordin, care de altfel se manifestă ca un adevărat caz de forţă majoră, căruia administratorul nu i se poate opune. Dacă la aplicarea cauzelor generale care înlătură răspunderea civilă a administratorului nu apar semne de întrebare, atunci cauzele specifice necesită o explicaţie în acest sens. În opinia unor autori, acestea pot fi grupate în două categorii: – Cazuri care exonerează de răspundere în legătură cu exercitarea dreptului de vot în cadrul organelor colegiale de administrare fiind considerate: poziţia divergentă a administratorului, absenţa administratorului de la luarea deciziei în organul colegial de administrare, şi – Cazuri care exonerează de răspunderea solidară a administratorului, aici doctrina a inclus trei situaţii: cazul în care organul colegial de administrare este compartimentat/împărţit pe diferite funcţii executive pe domenii de activitate, fiecare administrator fiind răspunzător de domeniul său, iar ceilalţi membri se limitează la supravegherea reciprocă; cazul în care administratorul la preluarea gestiunii sau ulterior a depistat anumite neregularităţi săvârşite de predecesorii săi (persoane de la care a primit administrarea societăţii) şi a denunţat cenzorului despre acestea, este exonerat de răspunderea solidară cu predecesorii, în caz contrar, foştii şi actualii administratori vor ramâne să răspundă solidar pentru neregulile (încălcări ale legii, actului constitutiv sau ale hotărârilor adunării generale) cauzatoare de prejudicii; şi ultimul caz de exonerare de răspundere este dacă administratorul dovedeşte că prejudiciul produs de către directorii executivi sau salariaţii subordonaţi nu se datorează lipsei lui de supraveghere sau deficienţei acestei obligaţii [ 5, p. 273]. Referindu-ne la prima categorie, putem menţiona că Legea nr.135/2007 privind societăţile cu răspundere limitată la art. 76 reglementează răspunderea administratorului. Tot aici stabileşte că persoana cu funcţie de răspundere a societăţii se eliberează de răspundere materială solidară pentru decizia organului executiv colegial al societăţii sau al consiliului societăţii, dacă: – a votat contra luării acestei decizii de către organul de conducere respectiv; şi – opinia ei separată este anexată la procesul-verbal al şedinţei organului respectiv sau este consemnată în procesul-verbal. Un moment ce necesită a fi evidenţiat este că hotărârea societăţii privind exonerarea de răspundere a administratorului este nulă, dacă sunt lezate interesele terţilor, chiar dacă administratorul a acţionat în baza hotărârii adunării generale a asociaţilor. Asemenea opinii le găsim şi în literatura de specialitate română, unde se afirmă că pentru a nu răspunde pentru prejudiciile create, administratorii trebuie sa comunice împotrivirea lor, în scris, cenzorilor sau auditorilor financiari. Cu privire la situaţia în care organul executiv este un organ colegial, conform unor opinii, nu este posibilă exonerarea de răspundere a administratorului, pentru faptul că a lipsit de la şedinţa consiliului sau că a votat împotrivă. Aşadar, neparticiparea la procesul deliberativ al organului colegial nu constituie un argument pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale, administratorul absent având obligaţia de a se informa cu privire la întreaga activitate a executivului. Mai mult ca atât, trebuie să afirmăm că nu îl împiedică nimic să facă demersuri pentru ca decizia adoptată să nu fie adusă la îndeplinire, să acţioneze în vederea limitării prejudiciului ce s-ar crea societăţii prin executarea acesteia. În această ordine de idei, în legislaţia română găsim o altă normă legală care se referă la obligaţia de prudenţă şi diligenţă, în art. 1441 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, care prevede că nu este încălcată dacă în momentul luării unei decizii de afaceri administratorul este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate. Astfel, legea oferă protecţie doar contra neglijenţei şi fraudei, nu şi contra riscurilor inerente ale afacerilor, când o decizie luată cu bună-credinţă se poate transforma în eşec. Concluzionăm că administratorul este exonerat de răspundere atât cât discernământul său nu este afectat de o miză personală, este informat corespunzător în legatură cu natura afacerii şi este convins că hotărârile luate sunt în interesul societăţii comerciale pe care o gestionează. O altă normă legală care trebuie analizată este art. 250 CC RM care reglementează răspunderea reprezentantului care a acţionat fără împuterniciri. Astfel potrivit alin. (3) sunt stabilite două cauze de înlăturare a răspunderii persoanei care a acţionat fără împuternicire [ 4, p.472], şi anume: – dacă cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre lipsa împuternicirilor, ceea ce denotă faptul că cealaltă parte a cunoscut şi acceptat încheierea actului de către reprezentant fără împuternicirile corespunzătoare, el asumându-şi riscul ca actul dat să nu fie confirmat ulterior de către reprezentant – dacă era limitat în capacitatea de exerciţiu. Toate aceste situaţii prezentate vin să evidenţieze importanţa subiectului analizat. În mod deosebit, trebuie să fie cunoscute de administratorul societăţii comerciale, în scopul apărării în caz de apariţie a unui litigiu în acest sens.