Schimbările radicale din Republica Moldova, privind problemele învăţămîntului ca o prioritate naţională şi ca o condiţie esenţială de dezvoltare a ţării, au obţinut o reflectare adecvată la nivelul învăţămîntului superior. Interpretarea actuală a Universităţii îşi extinde considerabil ideile clasice depăşite, înaintînd cu paşi siguri spre integrarea deplină în spaţiul universitar european unic prin devenirea membri a Procesului de la Bologna. În prezent, Universităţile prin efortul statului, şi însuşi a cadrelor didactice, tind spre atingerea scopului fundamental al dezvoltării învăţămîntului superior – ridicarea calităţii, mobilităţii şi accesibilităţii învăţămîntului universitar. Realitatea socială îi impune viitorului absolvent universitar o formare calitativă sub toate aspectele cel puţin la un nivel minim acceptat. Astfel, problema calităţii formării specialiştilor în învăţămîntul universitar necesită o abordare adecvată a tuturor factorilor implicaţi în realizarea eficientă a acesteia. Conotaţiile asociate conceptului de calitate sunt diverse. Tentativele de abordare a acestui concept se soldează printr-o multitudine de caracterizări şi definiţii ce ne dezvăluie multidimensiunea acestuia. Conform proiectului Legii Învăţămîntului Superior, cap. IV, art. 24, pt. 1 calitatea formării specialiştilor în învăţămîntul superior constituie garanţia competitivităţii absolvenţilor pe piaţa muncii şi concomitent, o importantă pîrghie a schimbărilor economice şi sociale în Republica Moldova.[3] Strategiile de formarea a specialiştilor în spaţiul universitar acoperă în cea mai mare măsură sfera cognitivă, mai puţin, însă, sfera valorică. Aceasta din urmă prezentînd în sine una dintre cele mai importante rezerve de sporire a calităţii formării specialiştilor în învăţămîntul superior. Într-o societate corectă, la orice nivel de avansare, absolventul format în vederea promovării şi respectării valorilor va fi mereu acceptat. Astfel, dimensiunea cognitivă, deşi esenţială pentru o îndeplinire eficientă a învăţămîntului, nu trebuie să fie privilegiată în dauna celei axiologice. Pentru a obţine şi a susţine calitatea formării specialiştilor pot fi relevate o serie de componente, printre care şi ajustarea potenţialului curricular universitar la valorile autentice. Una din condiţiile asigurării acestui deziderat ar fi formarea studenţilor în vederea promovării valorilor, ceea ce constituie o educaţie axiologică. Avînd în vedere cele menţionate, consider inoportune încercările de a defini educaţia axiologică şi propun de a găsi soluţionarea problemei calităţii formării specialiştilor prin prisma revalorificării curriculumului învăţămîntului superior într-o perspectivă axilogică. În acest sens prezintă interes definiţia dată de Cucoş Constantin, conform căreia educaţia în perspectiva axiologică ar însemna orientarea procesului educativ pe traiectele cele mai bune, identificarea sau exploatarea momentelor didactice privilegiate, finalizarea tuturor căutărilor prin cele mai bune alegeri, stabilirea de fiecare dată a unei ierarhii de finalităţi valabile hic et hunc, acţionarea în funcţie de o ordine pertinentă de priorităţi.[2] Pentru Călin Marin a educa, din punct de vedere axiologic, la orice nivel al învăţămîntului, înseamnă a-l instrui şi învăţa pe copil, tînăr sau adult, pentru a prefera, prin a lua atitudine, a manifesta gusturi, predilecţii, simpatie, interese în spiritul umanităţii.[1] Comunitatea universitară trebuie să acorde atenţie relevării valorilor şi să năzuiască spre realizarea educaţiei axiologice în spaţiul universitar. Astfel, cred , s-ar putea contribui la sporirea calităţii formării specialiştilor în învăţămîntul superior.