Consilierea psihopedagogică este, fără îndoială, o profesie nobilă. E bine dacă știm să ajutăm pe cineva care a nimerit în dificultate. Instrumentul principal al unui consilier este cuvântul, ca mijloc de comunicare și de transmitere a informației. Mai mult ca atât, cine își propune o astfel de activitate trebuie să conștientizeze că nu doar inițiază un dialog și aplică niște tehnici. Mai este nevoie să-și dea seama că operează cu subtilități ce țin de suflet, ca perceptibilitatea, sensibilitatea, receptivitatea, discernământul etc. Acestea în ansamblu sunt decisive, dând conținut, sens și direcție tuturor strategiilor utilizate. Din incompetență sau neatenție, starea celui care ne solicită ajutor poate fi și mai mult agravată. Desconsiderând sau ignorând importanța cuvântului, întreaga consiliere se transformă într-o pierdere de timp, în cel mai bun caz. Nimeni nu poate garanta rezultate pozitive. Puterea cuvântului este uimitoare. Folosindu-l, putem încuraja, educa, elibera de tensiune, „curăța”, îndrepta etc. Specialiștii mai experimentați insistă chiar și asupra decodificării tiparelor răului din suflet. Din Sfânta Scriptură știm că prin Cuvânt a fost zidită lumea. Creatorul a spus: … și toate s-au făcut. Așadar, trebuie să mai înțelegemn un lucru: cuvântul ne este dat cu scop creativ, nu distructiv.Consilierul „tratează” prin cuvânt. De aceea, cuvintele folosite au o importanță colosală. Ele trebuie să fie amabile, liniștitoare, consolatoare, entuziasmante, pacificatoare etc. Mai mult, trebuie să transmită o parte din puterea spirituală benefică a celui care consiliază. Rezultatele așteptate depind de cum sunt cuvintele întrebuințate și de impactul lor.  Fiind un gând sonorizat, cuvântul vindecă sau îmbolnăvește, în funcție de încărcătura sa energetică. Nu este o descoperire faptul că gândul are o valoare enormă. Alimentându-se din puterea omului de a face binele, dă viață. Dar poate fi și armă împotriva vieții. La fel este și cuvântul. El ne regenerează, ne bucură sau ne face disperați. Spunând cuiva: „Astăzi arăți excelent, de parcă ai fi întinerit”, îi comunicăm un gând care îl poate schimba cu adevărat. Și invers, zicând: „Ești palid ca un anemic”, îl distrugem subtil și subit, chiar dacă cuvintele rostite nu corespund realității, ci sunt doar un mijloc de răzbunare sau de manifestare a unei ostilități ascunse. Prin cuvinte, noi comunicăm energie celor cărora le sunt adresate și le proiectăm astfel o anumită stare. Cuvintele dușmănoase, grosolane, indecente nu sunt decât acte de terorism psihologic.  Se știe că totul în Univers este energie. Orice cuvânt, de asemenea, comportă energie și, fiind pronunțat, umple spațiul cu energia sa. Dacă cuvântul este bun, acesta îi revigorează pe cei din jur și îi ajută. Iar dacă cuvântul este murdar, poluează mediul ambiant și omul se poate îmbolnăvi interacționând cu această energie. Adică, poate deveni victimă a propriilor cuvinte [1, p.6]. Tot ceea ce ne înconjoară este realizat din energie și are frecvență de vibrație. Însuși omul este un sistem vibrant compus. În mod natural, prin calitatea gândurilor, cuvintelor și emoțiilor, el reprezintă o frecvență de vibrație. Criteriul frecvenței unei persoane este conștiința de sine. Omul conștient de sine are deja „instalată” legătura cu sufletul său în proporție de cel puțin 50%. Așadar, noi înșine ne programăm propria frecvență de vibrație, care ne determină sănătatea. De exemplu, durerea are vibrații de la 0,1 Hz până la 2 Hz, frica – de la 0,2 Hz până la 2,2 Hz, ignoranța – 1,5 Hz, irascibilitatea – 0,9 Hz, orgoliul – 0,8 Hz, flash-ul de furie – 0,5 Hz etc. Pentru comparație, planeta noastră are frecvența de vibrație de 7,8 Hz. Fizicienii o numesc frecvența lui Schumann. Prin urmare, omul cu frecvențe joase nu numai că este inconștient, dar și intră în conflict cu natura sa. Își face rău sie însuși. Un astfel de om este avid de cuvinte binefăcătoare. Nici nu le poate învăța și practica, pentru că nu corespund frecvenței sale de viață. Vibrația joasă înseamnă un om involuat, imoral, cu devieri vizibile de la normal. Legătura cu sufletul, cu conștiința sa morală este deteriorată. El este mereu în contradicție cu perspectiva binelui, emană tensiune, fiind recunoscut prin starea pe care o transmite: teamă, agresivitate, conflict, nemulțumire, incompatibilitate, nefericire.  Lucrul dificil de înțeles pentru lumea modernă este că sub nivelul de rezonanță a Pământului nu poate fi decât autodistrugere și degradare. Omul se pedepsește pe sine și distorsionează totul în jurul său, având în vedere că în el este înglobată întreaga natură, ca într-o ființă conștientă și superioară celorlalte, cu potențial nelimitat de a crea. Menținându-și existența în diapazonul unor frecvențe adiacente, el nu strică nimic, dar nici nu construiește. Trăiește în conformitate cu necesitățile, emoțiile și reacțiile sale. Este remarcabil faptul că personalitatea se formează în dimensiunea care începe de la această limită – de 7,8 Hz. Idealul, armonia cea originală spre care tinde se exprimă prin următoarele cifre: generozitate – 95 Hz; vibrația mulțumirii (,,vă mulțumesc”) – 45 Hz; mulțumiri din inimă – de la 140 Hz în sus; unitate în comunicare cu alte persoane – de la 144 Hz în sus; compătimire – de la 150 Hz în sus (în timp ce îndurarea numai 3 Hz); dragostea cu mintea, atunci când o persoană își dă seama că dragostea este o senzație de lumină și un sentiment înălțător, dar inima sa încă nu este capabilă să iubească după cum înțelege rațiunea – 50 Hz; dragostea generată în inimă către toate persoanele și către tot ce este viu – de la 150 Hz în sus. Iubirea necondiționată, la care ajung unii credincioși cunoscând stări supranaturale, are pragul de 205 Hz [2]. Cu totul altele sunt persoanele care trăiesc pe frecvențe înalte. Ozorul vieții umane este cu atât mai complex și mai frumos, cu cât mai înaltă este frecvența vibrației. Omul îl îmbogățește neîncetat cu tot felul de „ornamente”. Din acest sumar constă personalitatea. Iată importanța stărilor în care ne aflăm.  Stările depresive dau naștere gândurilor similare. Iar acestea, la rândul lor, se transmit prin cuvinte. De aceea, una dintre sarcinile consilierului este de a lupta cu gândurile rele, de a nu le permite să-l captureze. Deseori vedem declanșări de agresiune verbală, însoțite de izbucniri nervoase, impudicitate, surescitație. Astfel de cuvinte nu fac decât să constrângă, să dezamăgească, să rănească. Pot chiar și ucide.Toate se trag din gândurile care nu au fost îndepărtate în momentul apariției lor și li s-a îngăduit să devină dominante. Consilierul este responsabil de starea sa, creatoare de gânduri și cuvinte, din care se desprind, în cele din urmă, modele de comportament.  Prin anumite abilități consilierul poate diferenția problema care deranjează, soluția exhaustivă însă rezidă în puterea lui spirituală, în ceea ce anticipează cuvintele. Mai ales în lumea familiei și copiilor se consiliază cu sufletul. Altfel, nu poate fi înlăturată corect cauza problemei, care deseori se ascunde în subconștient. Uneori, rezultatul mulțumitor este asigurat doar de prezența consilierului, fără a mai fi spuse unele cuvintele. Semnificative sunt virtuțile sale, generatoare de frecvențe înalte.  Consilierea în domeniul psihopedagogic se referă la structura cea mai fină a organismului uman. Mai concret, la psihic. „Aici” apare problema pe care consilierul caută să o identifice și să o soluționeze. De aceea, având angajamentul să ajute, el trebuie neapărat să știe că în fiecare suflet este imprimată de la naștere conștiința morală. Acest dat se manifestă încă de la vârstă fragedă, înainte ca copilul să primească vreo educație specială. Embrionul din care conștiința se dezvoltă pe parcursul vieții este inocența. Părinții responsabili de educația copiilor lor se străduiesc să le protejeze inocența pe un timp cât mai îndelungat. Ei își dau seama că formarea identității copilului se produce într-un singur mod – dezvoltând conștiința morală a persoanei lui. Aceasta și este, de fapt, sarcina dreptei educații.  Imoralitatea este ceva nefiresc și inuman, nu doar pentru copii. În toate vremurile a fost tratată univoc – ca încălcare a legii firii omului. Într-o societate supusă dezagregării, precum cea modelată în virtualitate și transpusă în realitate, nimeni nu este protejat să audă cuvinte necuviincioase. Orice copil le poate învăța involuntar. Dacă educația este corectă, acestea îi rămân pe un timp depozitate în memorie, nu intră „mai adânc” și nu produc efecte nedorite. Ar putea în genere să nu mai fie repetate, dacă în prezența copilului părinții le trec cu vederea, ca și când nu ar avea vreo importanță. Astfel, cuvintele rele, chiar dacă au fost auzite și „înregistrate”, cu timpul își pierd puterea și se uită, nefiind compatibile cu conștiința morală. Diferența principală este că cuvintele bune, de suflet ziditoare, care fortifică împotriva degradării, vin din eul superior, adică din conștiință. Acestea ne consolidează puterile spirituale. Iată cât de importantă este conștiința morală. Ea este temelia omului evoluat. Subînțelegem, de asemenea, că o persoană desfrânată nu poate fi totodată și conștientă de sine.  Copilul căruia i-a fost „perforată” timpuriu conștiința morală lesne se pervertește. Chiar și depășindu-și simpla curiozitate juvenilă de a ști cât mai multe lucruri incitante, continuă să fie foarte receptiv la situații provocatoare. Fiind sexualizat împotriva conștiinței sale, el este axat pe instinctul animalic care îi manipulează mintea și i-o conduce. Când instinctul ajunge să fie autoritatea principală, își formează echivalentul prin care se manifestă: egoismul. Trecerea de la sentimente de dragoste și procreare la sex propriu-zis este efectuată de acest viciu dezumanizant căruia i s-a dat puterea de a decide. Maturizându-se în asemenea mod, copilul devine prizonier inconștient al propriului trup înfierbântat de patimi, nu discerne cu luciditate lucrurile, nu are puterea de a gândi critic, de a acționa conștient de sine și de lume. Nu este capabil să distingă valorile spirituale și culturale. Crescându-și egoismul, identifică dragostea cu sexul. Ca rezultat logic al acestei nivelări, traduse în viață de mai multe generații de tineri, a apărut oportunitatea de a promova și încetățeni deschis desfrâul. De aceasta se ocupă volens-nolens sexologia, care frânge limitele decenței în încercarea sa de a se autoafirma ca știință.  Unii consilieri pornesc de la ideea că, operând cu jargoane și vulgarisme, pentru a fi în cadrul unui lexic preferat de interlocutorii lor, produc schimbări pozitive. Mai mult, tolerând perversiunea (sexuală) sau chiar încurajând-o prin cuvinte obscene, consideră că sunt mai eficienți și își fac o imagine respectuoasă. Dar, de fapt, pângăresc sufletele și mai mult dăunează. Prin astfel de activități, ei promovează desfrâul și lovesc direct în integritatea persoanei. Pe de o parte, consiliază, iar pe de alta, contribuie implicit la formarea eventualilor agresori și violatori.