În prezent, tematica psihodiagnozei vizuale (în continuare PDV) este profund examinată, accentul fiind pus pe studiul caracteristicilor individual-psihologice şi determinarea reflectării lor în componentele externe ale aspectului uman. În literatura ştiinţifică de specialitate este acumulat material factologic şi experimental cu privire la formarea elocventă a portretului psihologic al personalităţii în baza elementelor exteriorului şi diagnosticarea elementelor structurale (emoţii şi expresii faciale, mimică, gesturi, constituţie fizică, comportament etc.), pentru a pătrunde în interiorul conținutului psihologic al individului. Problema PDV a fost elucidată în lucrările lui P.Ekman [2], W.Friesen [13], A. şi B.Pizov [4], A.Megrabyan, A.Kendon [3], V.Labunskaia [8], G.E. Kreidlin, E.A. Petrova [11] ş.a. Astfel, pornind de la ideea universalităţii emoţiilor, încă în anii 60, P.Ekman [2] a cercetat modalitatea de exprimare a emoțiilor şi aptitudinile de a le recunoaște de către populaţia tribului ,,fore Papua” din Noua Guinee, care locuiau izolat de civilizație şi alte triburi. Cercetările sale au confirmat convingerea lui Darwin că expresiile faciale sunt universale. În cartea sa ,,Darwin and Facial Expression: A Century of Research in Review” (2006), autorul descrie amănunțit experimentul, care a durat mulți ani. Ulterior, axându-se pe rezultatele și concluziile cercetărilor, împreună cu U.V. Friesen, pentru prima dată, a dezvoltat un instrument unic integrat de măsurare obiectivă a mișcărilor faciale, bazat pe vizualizare – ,,Sistemul de codare a mișcărilor faciale” (FACS), care a primit recunoaștere la nivel mondial.Demonstrarea universalității emoțiilor umane ne permite să afirmăm faptul că exprimările lor, adică comportamentul nonverbal, sunt de asemenea universale. Desigur, ele sunt variabile în funcţie de individualitatea persoanei. Sarcina psihologului este a elucida momentele-cheie neschimbate, stabile, care ar putea fi transpuse pe eșantioane mari de oameni. În acest sens, T.I. Larina [9] a desfăşurat un experiment metodologic privind posibilitatea stabilirii și evaluarea stărilor emoţionale la diferiţi stimuli (întrebări), prin analizarea comportamentului şi reacțiilor nonverbale ale respondenților, fără contact direct cu o altă persoană. Participanților la experiment, un eșantion de 42 de persoane: 13 bărbați şi 29 de femei, cu vârste şi studii diferite, li s-a propus o listă de întrebări la care trebuiau să răspundă, apoi să descrie stările emoţionale trăite în timpul anchetei. Totodată, fiecare dintre respondenți a indicat în fişa de răspuns nivelul emoțional personal, identificat prin metoda ,,Determinarea emoționalităţii”. Întregul proces a fost înregistrat cu o cameră video, accentul fiind pus pe manifestările exteriorizate ale intervievaților. Apoi, informația obținută a fost examinată prin prisma exteriorizărilor: mimică și emoţii, gesturi, poziţia corpului, iar rezultatele comparate între ele – (1) răspunsurile scrise din anchetă, care au fost apoi verbalizate de către respondenți, (2) cele identificate prin metodica determinării emoţiilor şi (3) manifestările comportamentale exteriorizate ale personalității înregistrate video. În cadrul experimentului, a fost determinată şi descrisă corespondența dintre caracteristicile individual-psihologice ale individului prin manifestarea exteriorizată a emoțiilor, gesturilor şi mimicii. Rezultatele au fost comparate cu descrierile emoțiilor prezentate în lucrările lui P.Ekman. Concluzia principală a fost că trăsăturile individual-psihologice ale personalităţii se reflectă și pot fi identificate prin manifestările comportamentale, care includ expresii faciale, gesturi și postură de mâini, poziții și diverse mișcări ale corpului sau picioarelor. Aceste varietăți de aspecte exteriorizate, nevorbite, în viziunea unui alt psiholog, A.Mehrabyan [10], constituie ,,comportamentul nonverbal” al individului. O altă dimensiune a psihodiagnozei vizuale a fost abordată de cercetătorii V.A. Barabanşcikov şi D.A. Diveev [5]. Ei au elucidat experimental faptul că în baza vizualizării imaginii fotografice a feţei, se pot recunoaște just aproximativ două treimi din trăsăturile individuale ale persoanei reprezentate în fotografie. Ei afirmă că rezultatul depinde de raportul dintre structura personalității observatorului şi cea a modelului, de tipul feţei prototipului şi perspicacitatea examinatorului. În aceeaşi ordine de idei, A.A. Demidov [7] în cercetările sale ajunge la concluzia că determinarea caracteristicilor psihologice individuale ale omului prin expresia facială depinde de timpul de expoziție, preconizat pentru vizualizare şi de indicii mecanismelor percepției interpersonale. În cadrul psihologiei generale, tematica percepției trăsăturilor de personalitate prin intermediul psihodiagnozei vizuale a fost abordată sub mai multe aspecte:  în căutarea unui mecanism standardizat, valid şi obiectiv (U.Neisser, J.Gibson, A.D. Logvinenko);  pentru identificarea caracteristicilor de recunoaștere a oamenilor (V.A. Labunskaya, V.N. Panferov, G.V. Kurbatov, S.V. Kondratyev și colab.);  formarea primelor impresii și a percepției interpersonale în contextul perceperii omului de către om (A.A. Bodalev, N.I. Babich, G.Dyakonov, L.N. Ivanskaya, I.Izard, E.L. Petrova, P.Ekman, J.Shepherd, V.Bruce ş.a.). În ceea ce priveşte alte experimente al căror obiect de studiu a fost determinarea trăsăturilor individual-psihologice ale personalităţii prin indicii psihodiagnozei vizuale, pot fi numite şi lucrările T.N. Malkova (1981), V.N. Nosulenko (2004), L.A. Hrisanfova (2004). Generalizând studiile consacrate psihodiagnozei vizuale, putem constata că informații despre caracteristicile psihologice individuale ale omului pot fi obținute pe baza semnelor exterioare. Cel mai frecvent, rolul indicilor de referință îl au înălţimea, mimica, ochii, nasul, gura şi trăsăturile corporale individuale. După părerea lui I.M. Secenov [apud 6], conturul feţei şi constituţia fizică sunt cele mai importante semne de identificare. Dintre parametrii aspectului exterior al omului şi trăsăturile de personalitate, au fost considerate determinante următoarele elemente: - statice – parametrii anatomici care alcătuiesc aspectul fizic al unei persoane (constituţia corpului; capul – forma şi proporţiile; faţa – conturul, structura şi proporţiile, elementele distincte – fruntea, sprâncenele, ochii, nasul, gura, bărbia, culoarea ochilor şi a părului; forma mâinilor şi a degetelor); - dinamice – parametrii funcţionali, axaţi pe comportamentul expresiv (gesticulaţia, mimica, privirea, mersul, maniera de comunicare, distanţa în comunicare); - relative, de suplinire şi completare (exteriorul: îmbrăcămintea, încălţămintea, accesoriile, coafura etc.). Trebuie menţionat că și psihologul E.V. Rudenskii [12] a propus ca repere psihodiagnostice vizuale exteriorul, manierele, comportamentul, particularităţile de comunicare cu oamenii. Astfel, rezultatele celor mai multe studii experimentale și teoretice ale percepției umane sunt reduse la următoarele aspecte:  percepția interpersonală are trei componente (subiect, obiect și interacțiunea acestora);  fiecare componentă a structurii are o funcţie în analiza interacțiunilor interpersonale;  subiectul și obiectul percepției interpersonale sunt purtători de atribuții externe (sociale, fizice) și interne (motivaţie, valori, atitudini, caracteristici cognitive, experiență socială şi ,,Eu-imagine”). În concluzie, având în vedere varietatea materialelor examinate, se poate constata că psihodiagnoza vizuală contemporană include în sine diverse domenii și metode de cercetare. În scopul dobândirii de noi cunoștințe științifico-practice se elaborează noi tehnici psihologice, care ţin cont de legităţile percepţiei şi înţelegerii omului de către om, aplicate pentru aprecierea obiectivă a caracteristicilor individualpsihologice.