Sociologia este o ştiinţă „tânără”, născută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când îşi propune cunoaşterea societăţii în scopul transformării ei, cum spunea A.Comte: „a şti pentru a prevedea, a prevedea pentru a putea” („savoir pour prevoir, prevoir pour pouvoir”) [1, p.101].  Rolul sociologiei este de a stabili conceptele şi teoriile, legităţile cele mai generale care privesc ansamblul fenomenelor şi proceselor sociale şi diferite domenii ale vieţii sociale. Ramurile sociologiei contribuie la îmbogăţirea sociologiei generale.  Cultura este o caracteristică umană, este „un model de a trăi” [2, p.230] sau „un complex care include cunoştinţele, credinţa asta, morala, legea, obiceiul, deprinderile dobândite de om ca membru al unei societăţi” [3, p.1].Cultura este „ereditatea socială a membrilor unei societăţi” (Ralph Linton – [4, p.68-92]). Cultura este „moştenirea învăţată şi transmisă a cunoştinţelor, părerilor, valorilor făcute de om... care asigură membrilor unei societăţi unelte pentru a face faţă problemelor curente” [5, p.85]. Cultura extinde libertatea umană, dar şi o limitează în mod inegal.  Cultura are două componente: una materială, care se referă la creaţiile concrete ale societăţii şi este transmisă generaţiilor viitoare, şi cultura nematerială, care este conţinutul însuşi al vieţii sociale, ce este transmis din generaţie în generaţie.  Evoluţia anatomică a omului combinată cu dezvoltarea culturală a condus specia umană la starea actuală dezvoltată.  Culturile tuturor societăţilor întruchipează idei despre mediul natural şi despre lumea pe care au creat-o fiinţele umane.  Valorile sunt idei despre ceea ce societatea crede că este bun, iar în societatea modernă este apreciată munca. „Etica muncii” ne influenţează comportamentul specific.  Valorile sunt interpretate diferit, uneori sunt limitate în cadrul unei societăţi, sau ca timp, aşa cum în ultimii ani se pun în balanţă valorile filozofice faţă de cele financiare. Normele societăţii duc la reguli sociale ale societăţii, sunt legi, moravuri, obiceiuri.  O societate are semne naturale, simboluri, limbă ca mijloc de comunicare. O societate are o relativitate şi o diversitate culturală. Societăţile umane contemporane au o mare diversitate (aşa cum încă se nota în ipoteza Sapir-Whof). Notând diversitatea culturală, trebuie să subliniem şi relativitatea lingvistică. Aceasta a fost formulată de doi antropologi: Edward Sapir în 1929 şi Benjamin Lee Whorf în 1956 [6, p.182]. Perceperea lumii este deteriorată de vocabularul şi structura gramaticală a unei limbi, după autorii citaţi.  Societăţile moderne au deosebiri culturale care demonstrează variabilitatea organizaţiilor omeneşti. Înţelegerea şi aprecierea acestei diversităţi poate duce la respect faţă de deosebirile dintre popoare. Relativismul cultural trebuie subliniat în societatea modernă, pentru că orice practică culturală trebuie înţeleasă în raport cu configuraţia sa culturală mai largă. Practicile culturale sunt modurile de acţiune socială, referindu-se azi la raportarea membrilor societăţii, la rolurile şi relaţiile lor sociale [7, p.154-268]. Deci există o corelaţie între stratificarea socială şi cea culturală. Există o cultură elitistă, una de mijloc şi una de masă [8, p.531].  Practicile culturale astăzi sunt alături de politicile culturale. Condiţiile politice, culturale, sociale şi societatea de astăzi pot avea ca obiective consolidarea culturii, dezvoltarea învăţământului, echilibrarea centrelor de acţiune culturală, politica audiovizualului, propagarea internaţională şi dezvoltarea învăţământului şi a creativităţii tinerilor. Cultura organizaţională nu trebuie uitată. În ultimii ani asistăm la un proces amplu şi permanent de multiplicare şi diversificare a formelor de organizare a vieţii sociale şi pentru aceasta se dezvoltă organizaţii culturale, religioase, politice, juridice, economice, industriale. Societăţile moderne au ca rol fundamental marile organizaţii, iar secolul XX este considerat secolul colectivităţilor organizate, faţă de secolul XIX, care era considerat secolul individualităţilor. Deci, iese în evidenţă conceptul de societate organizaţională sau societate organizată. Teoriile moderne consideră că organizaţia este un sistem încheiat, dinamic, evolutiv [9, p.279] şi au o perspectivă psihologică şi psihosocială care se pot centra pe elementul cel mai dinamic şi complex care este omul.  Cultura şi identitatea naţională este un alt capitol important de discutat. „Cultura este o componentă structurală în viaţa naţiunilor, dar şi o expresie a sufletului şi a spiritualităţii lor. Culturile reprezintă elementul central al identităţii naţionale, nucleul sau pivotul spiritual” [10, p.304-305]. În momentul istoric al integrării europene, societatea românească se confruntă cu o problemă fundamentală, aceea de a-şi redefini identitatea culturală în termenii actualităţii, pentru că, aşa cum nota D.D. Roşca [11, p.200], „Fiecare popor reprezintă o valoare unică în lume”.  În concluzie, cultura în perioada contemporană este factor important pentru realizarea unor paşi înainte de către o unei societate.