Conceptul de focalizare, ce desemnează perspectiva naratorului sau a personajului în textul narativ, constituie o sursă de investigare relativ controversată, fapt ce îşi găseşte reflectare nu doar în lipsa unui sistem bine definit de termeni (centru deictic, filtru, focalizator), dar şi în existenţa unui şir de tipologii ale focalizării axate pe diferite criterii. Articolul prezent constituie un studiu contrastiv al diferitelor teorii privind fenomenul focalizării în textul narativ. Sunt expuse opiniile lingviştilor notorii ce au contribuit la definirea conceptului de focalizare şi aplicarea sa ulterioară la analiza textuală. O deosebită atenţie se acordă mijloacelor lingvistice (elemente deictice, verbe de percepţie fizică şi mintală, expresii modale) şi aspectelor focalizării (perceptual, psihologic şi ideologic) care contribuie la identificarea agentului focalizator.