Unul dintre cele mai importante meşteşuguri din Ţara Moldovei a fost prelucrarea pielii, în istoriografie el mai puţin a fost tratatat. De aceea ne-am propus să elucidăm câteva aspecte ale acestui subiect cu referire la sec. XVI-XVII în oraşe. Creşterea animalelor furniza materie primă din plin pentru a asigura dezvoltarea diverselor meşteşuguri în oraşe, în special a celor legate de prelucrarea pieilor şi producerea obiectelor necesare oamenilor. Cei mai importanţi meşteri specializaţi în prelucrarea pielii erau – pielarii, cizmarii, ciubotarii, curelarii, cojocarii, a căror activitate a fost analizată de către cercetătorii C. Şerban, Ş. Olteanu [2]. Pe parcursul secolelor XVI-XVII Ţara Moldovei exporta peste hotare mai multe produse din piele [3, p. 124]. O pondere însemnată avea între ele safianul, principalii lui producători fiind Iaşul şi Suceava. Safianul respectiv era de obicei de culoare galbenă şi avea o cerere considerabilă pe piaţa din Rusia [4, p. 62]. În sec. al XVII-lea prelucrarea pieilor era practicată în: domeniul feudal (boieresc), sate şi oraşe. La oraşe, datorită gradului mai înalt al progresului tehnologic produsele erau de o calitate mai bună [1, p. 155]. Produsele de pielărie erau făcute la comandă, urmând a fi valorificate pe piaţa oraşelor [1, p. 156]. Analizând în acest context şi obiectele din piele păstrate în Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală afirmăm că prelucrarea pielii în oraşele din Ţara Moldovei a atins un nivel înalt.