Relativ recent, arsenalul instrumentelor de luptă împotriva corupţiei, în sectorul public, a fost suplinit prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislativedouă articole noi: art.1061 intitulat „Confiscarea extinsă” şi art.3302 denumit „Îmbogăţirea ilicită”. Forţa motrice în vederea incriminării îmbogăţirii ilicite a constituit art.20 din Convenţia ONU împotriva corupţiei. Însă, trebuie de punctat că, legiuitorul a deviat de la concepţia promovată de acest act internaţional. In concreto, în actuala formulă a art.3302 CP RM, sarcina probei pentru dovedirea deţinerii ilicite a proprietăţii aparţine acuzării. Întrucât este necesară şi aplicarea răspunderii pentru infracţiunea-premisă (generatoare de venituri ilicite), situaţia creată sfidează principiul neadmiterii sancţionării duble a aceleaşi fapte. Per a contrario, art.20 din Convenţia ONU împotriva corupţiei atribuie sarcina probei persoanei publice, nu însă acuzării. 1, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.2013. În urma acestui amendament, inter alia, Codul penal a fost completat cu  În alt registru, legiuitorul a preluat „orbeşte” din art.20 al Convenţiei nominalizate supra, condiţia privind obiectul material al acestei infracţiuni. Şi anume, mărirea (depăşirea) substanţială a patrimoniului unei persoane publice. Trezeşte nedumerire o astfel de abordare. Cel mai probabil, s-a recurs la acest mod de reglementare, pentru a se asigura generalitatea normei. Totuşi, în acest fel, se poate uşor aluneca în arbitrariu, atât timp cât lipseştea precizia dispoziţiei. În context, gândim că, este oportun, a se specifica un cuantum exprimat în salarii minime, pentru a oscila potrivit realităţilor social-economice.  Finalmante, cele conturate mai sus, acreditează concluzia că dispoziţia art.3302 CP RM va fi inoperabilă.