Un documentarist şi un romantic al epocii sale, sculptorul Lazăr Dubinovschi (01.05.1910, or. Făleşti – 29.11.1982, Chişinău), a profesat portretul in special  in sculptura de şevalet. Sculptorul s-a manifestat intr-o perioadă a rigorilor artei realismului socialist. Formarea sa profesională are loc la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Dimitrie Paciurea şi Oscar Han. In creaţia sa se resimte şi influenţa operei lui Antoine Bourdelle, in atelierul căruia a studiat la Paris. In anii 1951–1953, Lazăr Dubinovschi activează in atelierul celebrului sculptor-monumentalist E. Vucetici, la Moscova. Cronologic, portretele sale se reunesc in patru cicluri: portretele anilor ’40, create in cele mai bune tradiţii ale şcolii romaneşti de sculptură; portretele anilor ’50, in care documentarismul este covarşitor; cele ale anilor ’60, romantice şi realiste concomitent; şi, cununa acestora, in anii ’70, in care diversitatea stilistică se face remarcată de la o lucrare la alta. Intreaga sa perioadă de creaţie a fost marcată prin experimente care au adus cu sine o mare varietate de abordări. Personajele sculptorului Lazăr Dubinovschi se fac recunoscute atat prin trăsăturile anatomice corecte, cat şi prin redarea lumii interioare. Ca un documentarist şi un romantic al epocii sale, imbinand in creaţia sa aceste două extreme ale reprezentării in portret, sculptorul va reuşi să creeze chipuri ale contemporanilor, colegilor de breaslă, care vor fi o mărturie a epocii sale, cu toate momentele negative, pozitive şi indoielnice legate de imensul experiment social intreprins de autorităţi. Sculptorul a lăsat o bogată moştenire artistică, valoarea căreia constituie o problemă actuală de studiu pentru criticii de artă.