Locuinţa e o componentă centrală in cultura tradiţională. Majoritatea cercetătorilor arhitecturii vernaculare şi-au indreptat atenţia cu precădere asupra planurilor de construcţie şi a materialelor, oprindu-se mai puţin asupra aspectelor spirituale ale locuinţei. In cercetarea noastră insistăm pe poziţia necesităţii cercetării caselor şi din acest punct de vedere. Cercetătorii in diferite perioade s-au bazat pe diverse curente ştiinţifice. Difuzionismul, care a devenit un curent ştiinţific important pentru studierea aşezărilor şi locuinţelor tradiţionale, a contrapus conceptului evoluţionist (dezvoltarea autonomă a unor fenomene culturale) ideea definitivităţii geografice (cercetări antropogeografice). Acest curent ştiinţific s-a dezvoltat puternic in Bulgaria. Dintre antropogeografii ruşi ai sec. al XIX-lea sunt P. Keppen şi L. Berg, care scriu despre Basarabia, inclusiv despre coloniştii bulgari. Teoria structuralismului a lui Cl. Levi-Strauss a stat la baza argumentărilor ştiinţifice ale cercetărilor locuinţelor tradiţionale efectuate de etnologul contemporan rus A. Baiburin. Acesta dezvotă in primul rand ideea că stăpanirea sau „domesticirea” spaţiului şi timpului – „aceasta este, mai presus de toate, o problemă semiotică”. In perioada interbelică, şcoala sociologică de la Bucureşti a avut un rol esenţial in cercetarea satului tradiţional. In cadrul cercetării noastre, un model de stu diere a mediului rural este a lui lui Romulus Vuia, care intregeşte criteriile de stabilire a tipurilor de aşezări rurale cu diverşi factori. Adeptul antropologiei interpretative Cl. Geertz, in contextul cercetărilor culturilor tradiţionale, inclusiv a locuinţei ca părţii integre a acesteia a insistat pe poziţia importanţei majore a cercetărilor de teren. La baza studiului bibliografic al analizei noastre ştiinţifice stau lucrările de specialitate, pe care le-am consultat, din diverse ştiinţe: istorie, antropologie, etnologie, sociologie etc.