Forme tradiţionale de vindecare a „patimei beţiei”
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
643 12
Ultima descărcare din IBN:
2022-11-28 15:47
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
392 (315)
Obiceiuri, datini privind viața particulară (263)
SM ISO690:2012
GRĂDINARU, Natalia. Forme tradiţionale de vindecare a „patimei beţiei”. In: Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare, Ed. 10, 30-31 mai 2018, Chișinău. Chișinău: Institutul Patrimoniului Cultural, 2018, Ediția 10, p. 117. ISBN 978-9975-84-063-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare
Ediția 10, 2018
Conferința "Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare"
10, Chișinău, Moldova, 30-31 mai 2018

Forme tradiţionale de vindecare a „patimei beţiei”

CZU: 392

Pag. 117-117

Grădinaru Natalia
 
Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM
 
 
Disponibil în IBN: 11 iunie 2018



Teza

Comunicarea tratează in baza surselor narative și bibliografice formele tradiționale de vindecare a beției ca segment etnoiatric important pentru recuperarea cunoștințelor populare referitoare la proprietățile plantelor medicinale asupra corpului uman, cunoașterea aspectelor magico-religioase ale maladicției și, nu in ultimul rand a reflecțiilor mentalitare construite vizavi de beție abordată ca patimă, beteșug, element distructiv și destabilizator, atat la nivel individual, cat și comunitar. Intuitiv sau bazandu-se pe cunoștințele milenare, poporul a remarcat influența negativă a abuzului de alcool asupra corpului uman, precum și relația de cauzalitate dintre starea de ebrietate și gravele consecințele de ordin psihofiziologic, social și economic. Decăderea spirituală a individului, tensiunile și conflictele in relațiile interpersonale, starea financiară precară a consumatorilor de alcool afectau nu doar bețivul personal ci și anturajul, și comunitatea in ansamblu, fapt ce a contribuit la găsirea unor soluții eficiente de vindecare a celui atins de patimă. Spre deosebire de multe alte forme de lecuire, vindecarea beției acționa mai intai palierele magice, și doar mai apoi aplica mijloace de origine vegetală (pelinul, pedicuța, leușteanul, dafinul, muștarul etc.) sau animală (omizi, larva, gandaci urat mirositori). Faptul se datorează intenției specifice omului de a crea realitatea imediat dorită. In aceste condiții, prin activarea tehnicilor magiei simpatetice și contagioase, mijloacele sepulcrale (mormantul, țărana de la mormant, funia celui spanzurat) ajungeau să fie cele mai uzitate in vindecarea beției, deși nu se presupunea acordul celui atins de patimă, cum era in cazul administrării ceaiurilor sau decocturilor din plante. O altă formă de vindecare presupunea activarea palierului religios prin frecventarea instituțiilor sacre, asistarea la slujbele religioase, restabilirea legăturii cu divinul, post și rugăciune din partea membrilor familiei. Mai mult chiar, aceștia erau indemnați de comunitate să-i ințeleagă, să-i susțină și motiveze pe cei atinși de cumplitul necaz.