Năşia, una dintre instituţiile fundamentale in comunităţile tradiţionale romaneşti, „exprimă raportul stabilit intre naşi şi fini, la fel ca şi intre consangenii direcţi ai acestora, in urma săvarşirii Tainei Botezului şi/sau Tainei Cununiei”. Comunicarea se va axa pe rudenia din năşia de cununie din societatea tradiţională a Ţării Moldovei in sec. XVII – inc. sec. al XIX-lea, evidenţiindu-se termenii care delimitează acest tip de rudenie: naş/nănaş, naşă/nănaşă, năşie, fin, fină (cu derivatele lor). Naşii de cununie, ca şi finii, trebuie să fie ortodocşi, să-i poată supraveghea duhovniceşte pe fini, să fie buni creştini, să fie  evlavioşi, cu familie model in societate. Nu pot fi naşi de cununie cei necununaţi, cei divorţaţi, cei de altă religie, cei necredincioşi, cei desfranaţi. Motivele alegerii naşului şi acceptării acestui statut erau diferite. Astfel, domnul Ţării Moldovei Gaspar Graţiani (1619–1620) a fost naşul de cununie al lui Vasile Lupu. Un naş putea să aibă mai mulţi fini de cununie. Aşa se intamplă in cazul lui Nicolae Mavrocordat, care a cununat pe „cocoana Roxanda, sora mării sale doamnei”, după care a cununat-o pe Maria, fiica lui Antioh Cantemir. Uneori avea loc impletirea rolurilor de naş de cununie cu cea de naş de botez. La 20 martie 1677, Donosie, feciorul lui Dumitraşco Portărescu din Trebujeni, nepotul Irimiii medelnicerul, strănepotul Golăi logofătul, menţionează că naşul său de botez „fiindu-mi dumnealui Andrei parcălabul de Orhei mii părinte”. Deoarece „dumnealui m-au botezat şi m-au cununat şi multu folos am avut de dumealui” Donosie ii dăruieşte părţi de baştină şi cumpărături in moşia Trebujeni. Sintagma naş este prezentă in folclorul romanesc. Expresiile A fi naşul cuiva; A-şi găsi naşul; Naşa ştie, naşa să vie etc. demonstrează atat autoritatea naşului, modul de rezolvare a problemelor in situaţii conflictuale, cat şi aprecierea statutul naşului.