Într-un context social naţional, în care funcţionează o mass-medie produsă majoritar în altă ţară şi, concomitent, în două limbi naţionale, cetăţeanul Republicii Moldova este pus în dificultatea de a trăi senzaţia apartenenţei la două culturi naţionale şi, respectiv, două politici naţionale de stat – ceea ce este un mare paradox. Într-un atare context, apare şi o altă problemă, determinată de volumul de informaţie recepţionat într-o altă limbă, decât cea oficială, subvenţionată mai mult şi nestăvilită în acest sens. Un astfel de factor este determinant, deoarece de volumul şi frecvenţa cu care apare în faţa consumatorului social (omul/cetăţeanul), depinde statutul său psihosocial ca apartenent al unei naţiuni, mentalitate, interese, convingeri social-politice şi ideologice. Promovarea informaţiei specifice altui stat, decât ţara în care se promovează, poate decredibiliza statul în cauză, poate periclita interesele naţionale economice, de politică externă, regionale etc. ale respectivului stat, prin urmare, poate scinda societatea, dacă este orientată către aceste finalităţi.