El personal se simte ca «un invalid», neputând să se manifeste cum ar fi dorit pe plan spiritual, deşi, spune Antim, pe plan material o duce bine. Se pare că a purtat acest sentiment de «invalid» toată viaţa, izvorât din ideea de a nu face nimic, nimic împotriva puterii comuniste, dar şi nimic deosebit pentru ea. Neavând încredere în el, regimul va accepta doar într-un târziu, şi în lipsa altor candidaţi, să fie instalat ca episcop în scaunul râvnit odinioară, al Tomisului şi Dunării de Jos, tot la intervenţia lui Justinian. Este ridicat la rang de arhiepiscop, dar orizontul lui era închis mai departe.