Autorul supune unui sondaj psihanalitic personalitatea scriitorului Nicolae Esinencu atât în valenţele socio-culturale generale, cât şi în cele distinct cinematografice. Actualitatea şi importanţa teoretică a demersului este susţinută de conştientizarea faptului: mesajele operelor esinesciene, precum şi inovaţiile genuistice şi stilistice ale scriitorului, au avut cel mai decisiv impact asupra evoluţiei ultimei etape a filmului autohton. Urmând paradigmele moderne ale psihobiografiilor, autorul surprinde în teribilismul afişat al lui Nicolae Esinencurefulările unui romantic întârziat. Geneza ideatico-estetică a poeticii „copilului teribil” se dovedeşte a avea filiaţii germinative deopotrivă în emanciparea mito-folclorică a lui Ion Creangă şi în nihilismul ionescian de factură absurdistă, discursul scriitorului consolidându-se prin juxtapunerea virtuţilor neoromantice cu desacralizările postmoderniste. Viziunea nativ cinematografică a lui Nicolae Esinencu este demonstrată prin asimilarea a însuşi principiului contrapunctic al montajului şi operarea ingenioasă cu categoriile spaţiului şi timpului cinematografic. Dialogul fructuos dintre două arte se soldează prin realizarea filmelor de referinţă – tragicomedia Tunul de lemn, elegia Tălpile verzi, drama Vâltoarea, impresionante prin forţa mesajelor şi reabilitarea genurilor şi stilurilor interzise de cenzura comunistă. Ecranizările operelor scriitorului, prin metasimbolurile de o deosebită rezonanţă etnică, dar şi universală, trasează orizonturi deschise sintezelor moderne dintre ancestral şi postmodernist.

The author submits a psychoanalytic survey of writer’s personality both in general socio-cultural and cinema valences. Actuality and theoretical importance are supported by the realization of fact: messages of Esinencu’s works and genre and stylistic innovations and also the writer had the most decisive impact on the development of the last stage of the local film. Following modern paradigms of the psycho biographies, the author’s approach captures in the displayed eccentricities of Nicholas Esinencu the repressions of a late romantic. Ideatico-aesthetic genesis of “terrible child’s” poetics turns out to have germ lineages both in the mythofolkloric emancipation of Ion Creangă and in the absurd nihilism of Ionescu, the speech of writer strengthening through the juxtaposition of neoromantic virtues with postmodern desecrations. Native film vision of Nicolae Esinencu is demonstrated by ingenious assimilating of the counterpoint principle itself of the montage, and operation with the categories of space and film time. Successful dialogue between the two arts ended by realization of the reference films – the tragicomedy Tunul de lemn, the elegy Tălpile verzi, the drama Vîltoarea, impressive by force of messages and rehabilitation of prohibited genres and styles by communist censorship. Works screenings of the writer through meta symbols of a particular ethnic and universal resonance trace horizons that are open to modern synthesis between ancestral and postmodern.