Educaţia lingvistică prefigurează două realităţi ale mediului educaţional: cea lingvistică şi cea extralingvistică. În acest context, vorbirea, limbajul, dialogul sunt valori individuale, iar limba şi comunicarea semnifică valori sociale, extraindividuale. Textul avansează importanţa privind identificarea caracteristicilor relevante de afinităţi şi de interferenţe ale acestor realităţi sau fapte în cadrul educaţiei lingvistice a elevilor, prin explicitarea conceptelor sau noţiunilor dicotomice şi tricotomice respective şi a competenţei de limbaj.

Linguistic, psycholinguistic, pedagogical and psychological reference convey the idea that communication skills derived from one or two or all of these disciplines. Theoretical, scientifical and experimental approaches raise an onother difficulty linked to the notions of ”communicative competence” and ”communicative competences”. This dilemma interpretations and analysis (if there is one for some analysts!) submit one or the other concept. Thus, our interpretations regard the concept of ”communicative competences” through certain processes which are limited by psycholinguistic and pedagogical interactions in their formation, suitable for linguisticdidactic interactions either.