Introducere. Despicăturile de palat sunt cele mai frecvente malformații în cadrul malformațiilor congenitale. În funcție de clasificările existente, cele mai multe complicații după datele bibliografice, sunt despicăturile palatiunale totale. Din cauza insuficienții de țesut atât osos, cât și moale în partea anterioară a palatului dur, frecvent în perioada post-operatorie apar complicații în formă de fistule oro-nazale. Scopul lucrării: Optimizarea tratamentului chirurgical pentru diminuarea complicațiilor de origine fistule oro-nazale anterioare la despicăturile palatinale totale și totale transfixiante. Metodologia. Au fost examinate 20 de dosare medicale a pacienților cu fistule oro-nazale. S-a constatat numărul lor și cauza fistulelor oro-nazale. Rezultate. În rezultatul analizei dosarelor medicale a copiilor cu despicături ale feței, am constatat că 40% de copii se prezintă cu despicături palatinale. Din numărul total de despicături 15% sunt despicăturile palatinale totale și transfixiante. La toți copiii s-a constatat insufiență de țesut osos în partea anterioară a palatului dur. Aceste forme de despicături palatine au prezentat rata cea mai mare de complicații a fistulelor oro-nazale. Ceea ce reprezintă localizarea fistulelor în regiunea anterioară a palatului dur. În tratamenul primar al despicăturilor de palat a fost propusă o modificare a metodei clasice care constă în crearea lamboului Langhenbeck bipediculat. Metoda prevede păstrarea continuității lamboului Langhenbeck în partea anterioară. Decolarea largă a stratului mucoperiostal se efectuează pe partea anterioară a palatului dur, în zonele cu integritatea păstrată a țesutului osos. Rezultate. Metoda propusă a creat condiții favorabile pentru prevenția fistulelor oro-nazale anterioare. Toți 20 copii operați după această metodă nu au prezentat fistule oro-nazale. Concluzie. În concluzie putem afirma că păstrarea integrității lamboului Langhenbeck în partea anterioară a palatului dur previne formarea fistulelor oro-nazale.

Introduction. Cleft palates are the most common malformations among congenital malformations. According to existing classifications, the most common complications according to the bibliographic data are total palatal clefts. Due to the insufficiency of both bone and soft tissue in the anterior part of the hard palate, complications in the form of oronasal fistulas frequently occur in the postoperative period. Objective of the study. Optimization of surgical treatment to reduce complications of anterior oronasal fistula origin in total and total transfixing cleft palates. Methodology. 20 medical files of patients with oronasal fistulas were examined. Their number and causative factors of oronasal fistulas were found. Results. As a result of the analysis of the medical records of children with clefts of the face, we found that 40% of children present with cleft palates. Of the total clefts, 15% are total and transfixing palatal clefts. In all children, bone tissue insufficiency was found in the anterior part of the hard palate. These forms of cleft palate showed the highest complication rate of oronasal fistulas. Which represents the location of fistulas in the anterior region of the hard palate. In the primary treatment of cleft palate, a modification of the classical method was proposed, which consists in the creation of a bipediculated Langhenbeck flap. The method involves preserving the continuity of the Langhenbeck flap in the anterior part. The wide detachment of the mucoperiosteal layer is performed on the anterior part of the hard coat, in the areas with preserved bone tissue integrity. Results. The proposed method created favorable conditions for the prevention of anterior oronasal fistulas. All 20 children operated according to this method did not present oronasal fistulas. Conclusion. In conclusion, we can state that preserving the integrity of the Langhenbeck flap in the anterior part of the hard palate prevents the formation of oronasal fistulas.