Pentru statul național unitar român, rezultat din Primul Război Mondial și confirmat pe plan internațional de Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920, revenirea Basarabiei în spațiul de cultură și civilizație românească a însemnat, în primul rând și mai presus de orice, șansa depășirii statutului de colonie a fostului Imperiu țarist, pe care l-a purtat timp de 106 ani (1812-1917), și edificarea unei economii concurențiale de piață de tip european, cu perspectiva reală de modernizare a tuturor domeniilor vieții. Acea șansă, precum menționa acad. S. Chircă, a fost, în mare măsură, valorificată: „A apărut o pleiadă de politicieni de nivel european: membrii Sfatului Țării, directori și funcționari de departamente, conducători de unități economice, reprezentanți ai Basarabiei în Parlamentul și Guvernul României Întregite, conducători și funcționari județeni, antreprenori etc.”, – toate acestea constituind dovada șansei Basarabiei de a-și însuși funcțiile statale. Conform unui bilanț parțial al cheltuielilor și veniturilor aparținând Ministerului Finanțelor pe întreaga perioadă a anilor 1918-1940, efortul Statului român pentru organizarea, administrarea și modernizarea Basarabiei interbelice s-a exprimat, la venituri, în suma de 21.107.289.251,37 lei, iar la cheltuieli, în suma de 25.712.999.305,77 lei, rezultând un deficit bugetar de 4.605.710.054,40 lei.