La începutul anilor ‘50, situația geopolitică tensionată din cauza răzvrătirii lui Tito împotriva U.R.S.S., precum și slugărnicia stalinistă a comuniștilor români au creat o stare complicată la granița României cu Iugoslavia. Autoritățile române nu considerau doar frontiera sud-vestică nesigură, ci și pe cetățenii care locuiau în zonă. Cei cu origini sârbe sau croate erau etichetați titoiști, prin urmare potențial periculoși în cazul unui conflict militar. La fel de periculoși au fost considerați și cei care nu aderau la ideile comuniste, „chiaburii“ și cei care sprijineau rezistența armată anticomunistă din munți. Toți aveau să fie deportați într-una dintre cele mai secrete și rapide operațiuni de dislocare din peri-oada comunistă, care a dus la strămutarea a aproximativ 44.000 de români bănățeni, maghiari, șvabi, aromâni, megleno-români, basarabeni, bucovineni, evrei, cehi și slovaci în zona Bărăganului, pe teritoriul actualelor județe Călărași, Brăila, Galați și Ialomița. Deportarea acestor cetățeni români s-a făcut în baza deciziei nr. 200/1951 a M.A.I., care viza acele persoane considerate „periculoase“ pentru regimul comunist și care ar fi reprezentat un factor de revoltă atât în eventualitatea unui război cu Iugoslavia, cât și în procesul de colectivizare a agriculturii. Toți au fost duși, fie pe jos, fie în căruțe, în gările din zona Banatului și Olteniei de vest și de aici au fost îmbarcați în trenuri pentru vite, care s-au îndreptat spre răsărit. Inițial, mulți au fost speriați de posibilitatea deportării în Siberia dar destinația lor era alta, „Siberia românească”-Bărăganul. Aici vor construi în câteva luni 18 sate noi unde vor locui timp de 5 ani cât a durat perioada domiciliului obligatoriu. Prezentarea aceasta se va concentra asupra vieții de zi cu zi a deportaților în Bără-gan din perspectiva martorilor și se va axa pe cele patru categorii definitorii ale cotidia-nului: munca, educația, timpul liber și viața de familie.

La începutul anilor ‘50, situația geopolitică tensionată din cauza răzvrătirii lui Tito împotriva U.R.S.S., precum și slugărnicia stalinistă a comuniștilor români au creat o stare complicată la granița României cu Iugoslavia. Autoritățile române nu considerau doar frontiera sud-vestică nesigură, ci și pe cetățenii care locuiau în zonă. Cei cu origini sârbe sau croate erau etichetați titoiști, prin urmare potențial periculoși în cazul unui conflict militar. La fel de periculoși au fost considerați și cei care nu aderau la ideile comuniste, „chiaburii“ și cei care sprijineau rezistența armată anticomunistă din munți. Toți aveau să fie deportați într-una dintre cele mai secrete și rapide operațiuni de dislocare din peri-oada comunistă, care a dus la strămutarea a aproximativ 44.000 de români bănățeni, maghiari, șvabi, aromâni, megleno-români, basarabeni, bucovineni, evrei, cehi și slovaci în zona Bărăganului, pe teritoriul actualelor județe Călărași, Brăila, Galați și Ialomița. Deportarea acestor cetățeni români s-a făcut în baza deciziei nr. 200/1951 a M.A.I., care viza acele persoane considerate „periculoase“ pentru regimul comunist și care ar fi reprezentat un factor de revoltă atât în eventualitatea unui război cu Iugoslavia, cât și în procesul de colectivizare a agriculturii. Toți au fost duși, fie pe jos, fie în căruțe, în gările din zona Banatului și Olteniei de vest și de aici au fost îmbarcați în trenuri pentru vite, care s-au îndreptat spre răsărit. Inițial, mulți au fost speriați de posibilitatea deportării în Siberia dar destinația lor era alta, „Siberia românească”-Bărăganul. Aici vor construi în câteva luni 18 sate noi unde vor locui timp de 5 ani cât a durat perioada domiciliului obligatoriu. Prezentarea aceasta se va concentra asupra vieții de zi cu zi a deportaților în Bără-gan din perspectiva martorilor și se va axa pe cele patru categorii definitorii ale cotidia-nului: munca, educația, timpul liber și viața de familie.

La începutul anilor ‘50, situația geopolitică tensionată din cauza răzvrătirii lui Tito împotriva U.R.S.S., precum și slugărnicia stalinistă a comuniștilor români au creat o stare complicată la granița României cu Iugoslavia. Autoritățile române nu considerau doar frontiera sud-vestică nesigură, ci și pe cetățenii care locuiau în zonă. Cei cu origini sârbe sau croate erau etichetați titoiști, prin urmare potențial periculoși în cazul unui conflict militar. La fel de periculoși au fost considerați și cei care nu aderau la ideile comuniste, „chiaburii“ și cei care sprijineau rezistența armată anticomunistă din munți. Toți aveau să fie deportați într-una dintre cele mai secrete și rapide operațiuni de dislocare din peri-oada comunistă, care a dus la strămutarea a aproximativ 44.000 de români bănățeni, maghiari, șvabi, aromâni, megleno-români, basarabeni, bucovineni, evrei, cehi și slovaci în zona Bărăganului, pe teritoriul actualelor județe Călărași, Brăila, Galați și Ialomița. Deportarea acestor cetățeni români s-a făcut în baza deciziei nr. 200/1951 a M.A.I., care viza acele persoane considerate „periculoase“ pentru regimul comunist și care ar fi reprezentat un factor de revoltă atât în eventualitatea unui război cu Iugoslavia, cât și în procesul de colectivizare a agriculturii. Toți au fost duși, fie pe jos, fie în căruțe, în gările din zona Banatului și Olteniei de vest și de aici au fost îmbarcați în trenuri pentru vite, care s-au îndreptat spre răsărit. Inițial, mulți au fost speriați de posibilitatea deportării în Siberia dar destinația lor era alta, „Siberia românească”-Bărăganul. Aici vor construi în câteva luni 18 sate noi unde vor locui timp de 5 ani cât a durat perioada domiciliului obligatoriu. Prezentarea aceasta se va concentra asupra vieții de zi cu zi a deportaților în Bără-gan din perspectiva martorilor și se va axa pe cele patru categorii definitorii ale cotidia-nului: munca, educația, timpul liber și viața de familie.