Dreptul de ipotecă1) este un drept subiectiv esenţialmente accesoriu. Regula elaborată pe baza soluţiilor date de jurisconsulţii clasici romani stipulează că dreptul de ipotecă se află în raport de accesorietate faţă de obligaţia pentru a cărei garantare este constituit. În acest sens, cu titlu exemplificativ, poate fi citat fragmentul conţinut în D.20.1.5.pr.: Sed et in condicionali obligatione non alias obligantur, nisi condicio exstiterit. În cazul unei obligaţii condiţionate, bunurile se grevează [cu ipotecă] doar la realizarea condiţiei. Din sensul fragmentului citat reiese că un drept de ipotecă, care garantează executarea unei obligaţii condiţionate, este afectat de aceeaşi condiţie.