Designul produsului editorial
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
162 2
Ultima descărcare din IBN:
2024-04-12 17:14
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
070.4:7.05 (1)
Ziare. Presă. Jurnalism (568)
Aplicațiile artei (în industrie, comerț, acasă, în viața de toate zilele). Proiectare industrială și comercială (16)
SM ISO690:2012
SACULȚANU, Valeria. Designul produsului editorial. In: Sesiune națională cu participare internațională de comunicări științifice studențești, Ed. 27, 15 februarie - 15 martie 2023, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: Centrul Editorial-Poligrafic al USM, 2023, Ediția 27, Vol.2, pp. 179-180. ISBN 978-9975-62-547-0.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sesiune națională cu participare internațională de comunicări științifice studențești
Ediția 27, Vol.2, 2023
Sesiunea "Sesiunea naţională cu participare internațională de comunicări ştiinţifice studenţeşti"
27, Chișinău, Moldova, 15 februarie - 15 martie 2023

Designul produsului editorial

CZU: 070.4:7.05

Pag. 179-180

Saculțanu Valeria
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 27 februarie 2024


Rezumat

Arta designului grafic are ca scop transmiterea unui anumit mesaj către public prin intermediul unor forme de comunicare vizuală. Designul este o activitate care creează și cuprinde o gamă largă de discipline, fiind ca o punte de echilibru între artă, știință și tehnică. Designul nu este atât de simplu, el având mai multe scopuri: pe lângă partea vizuală a acestuia, este orientat pentru a „naște” ceva unic printr-o „comunicare vizuală” care va combina concomitent funcţionalitatea, calitatea, durabilitatea, comoditatea, siguranţa, unicul și, desigur – frumuseţea. În toate manifestările sale, designul urmăreşte scopul de a îmbina funcţionalul cu esteticul prin culoare, formă, concept – pentru a transmite oamenilor un mesaj. De fapt, se spune că „designul este acel ceva care transmite multe fără cuvinte”, fiind partea vizuală a unui produs, este primul lucru pe care îl vedem [1]. De asemenea, designul reprezintă un compartiment al esteticii tehnice, putem spune că este chiar o extindere a artei aplicate și pătrunderea ei în domeniul tehnicii prin programe, care are ca scop integrarea omului de artă în sfera producției. Dacă designul reprezintă în general „arta de a crea”, designul produsului editorial este o ramură, o nișă aparte, o subderivată care merită foarte mult studiu. Pe lângă partea estetică – extrem de importantă – include și capacitatea de a putea lucra cu programe, cum ar fi: Adobe Indesign, Adobe Photoshop, Adobe Ilustrator. Este necesar de a înțelege, pe lângă partea tehnică, și partea interioară a acesteia, adică esența produsului căruia dorim să-i creăm o formă vizuală care, pe lângă faptul că ar trebui să trezească o emoție – să o și ții minte. Se spune că „proiectarea înseamnă transformarea prozei în poezie”. În primul rând, designul unei publicații, fie revistă, ziar sau carte, reprezintă „fața” acesteia, modul în care se prezintă cititorului. O carte de vizită care poate să te „invite” la lectură sau nu. Prin urmare, înfățișarea unui produs editorial este un element esențial, acest lucru se realizează prin îmbinarea mai multor elemente: imagine, text, grafică (desen), spațiu și culoare [2]. „O publicaţie zâmbeşte sau se încruntă, suferă sau este ironică” – toate aceste emoții sunt exprimate prin arhitectura unei pagini, altfel, prin partea ei vizuală – estetica. Foarte multe ziare se conduceau până în secolul XXI de afirmația „textul dictează designul”. Cu timpul, lumea s-a schimbat, oamenii sunt mult mai grăbiți și pe lângă faptul că produsul editorial trebuie să transmită un mesaj cititorului, el trebuie și să-l atragă până în acel punct, căci concurența de acum este mult mai mare decât înainte. Deci, dacă înainte era „textul dictează designul”, acum – „imaginea dictează designul”. Mai concret, dacă înainte 90% din suprafața tipărită era ocupată de text și 10% – de imagini, acum situația s-a schimbat, proporția fiind de 50 la 50. În ultimii ani, aportul imaginilor a ajuns și până la 80% [3]. În concluzie, putem spune că succesul unei publicații este condiționat nu doar de text. Designul unui produs editorial este esențial pentru succesul acestuia, căci nu doar „atrage”; el poate uimi prin unicitate și este o modalitate deosebită de a exprima multe lucruri fără cuvinte, fiind o adevărată artă.