Prin importanța sa pentru dezvoltarea și modernizarea limbii române, secolul al XVIII-lea se prezintă ca o perioadă de trecere de la limba veche, cu anumite trăsături arhaice și, uneori, regionale, la un stadiu calitativ nou, dominat de tendința de unificare și modernizare tot mai vădită a mijloacelor de exteriorizare a gândurilor și sentimentelor. Printre personalitățile care s-au angajat în această muncă titanică, un loc aparte îi revine lui Dimitrie Cantemir, primul cărturar român care a căutat să ridice limba poporului său la nivelul și prestigiul altor limbi literare din Europa. Operele sale scrise în limba română – „Divanul...”, „Hronicul...” și „Istoria ieroglifică” – servesc drept mărturie clară a efortului depus de eruditul principe moldovean pentru propășirea limbii române. Drept model de inspirație pentru realizarea acestui deziderat i-a fost limba latină.

Through its importance for the development and modernization of the Romanian language, the 18th century presents itself as a period of transition from the old language, with certain atchaic and sometimes regional features, to a qualitatively new stage, dominated by the trend of unification and modernization increasingly evident means of externalizing thoughts and feelings. Among the personalitiea who engaged in this titanic work, a special place belongs to Dimitrie Cantemir, the first Romanian scholar who sought to raise the language of his people to the leve land prestige of other literary languages in Europe. His works written in Romanian – „Divanul...”, „Hronicul...” and „Istoria ieroglifică” – serve as a cleartestimony of the effort made by the erudite Moldavian prince for the advancement of the Romanian language. As a model of inspiration for the realization of this desire, he had the Latin language.