Articolul precedent |
Articolul urmator |
80 6 |
Ultima descărcare din IBN: 2024-04-24 20:49 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
159.94+615.85 (2) |
Psihologie (3398) |
Fizioterapie. Terapie fizică. Radioterapie. Alte tratamente terapeutice non-medicamentoase (288) |
SM ISO690:2012 GROZA (VERDEŞ), Angela. Atașamentul securizant prin prisma cercetărilor în domeniul neuroștiinței . In: Securitatea psihologică la copii în perioadă de criză, 22 iunie 2023, Chişinău. Chişinău: CEP UPSC, 2023, pp. 81-87. ISBN 978-9975-46-824-4. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Securitatea psihologică la copii în perioadă de criză 2023 | ||||||
Conferința "Securitatea psihologică la copii în perioadă de criză" Chişinău, Moldova, 22 iunie 2023 | ||||||
|
||||||
CZU: 159.94+615.85 | ||||||
Pag. 81-87 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
Având o poziție cardinală în evoluția speciei Homo sapiens, teoria atașamentului, identifică și explică de ce interacțiunile timpurii cu figurile de atașament primar au un efect atât de pregnant și de durată asupra formării și dezvoltării personalității umane, amprentând întreaga existență, din momentul apariției individului și până la ultima conștientizare din preajma marii treceri. Atașamentul este legătura emoțională persistentă care se formează între doi indivizi, figura de atașament reprezintând o „bază sigură” din care individul poate explora relativ independent lumea înconjurătoare, fenomen ce-i oferă siguranță și încredere. Teoria atașamentului este în concordanță cu cercetările actuale din domeniul neuroștiinței, care este încă un domeniu de cercetare relativ recent explorat. Parcurgând etapele existențiale, omul, ființă eminamente socială, simte nevoia de interconectare și atașament cu (și de) ceilalți, fapt ce îi construiește în mod specific structura neuronală, atitudinea în traversarea situațiilor stresante, precum și întreaga sa viață afectivă. Din multiplele ramuri ale neuroștiinței în cadrul acestui articol ne referim în mod special la două dintre acestea, și anume neuroștiința afectivă și cea socială. Neuroștiința afectivă are ca obiect de studiu mecanismele neuronale implicate în emoție, având ca fundament de plecare testări și experiențe pe modele animale. Neuronii-oglindă, descoperiți în cortexul frontal premotor, ulterior constatându-se prezența lor și în lobul parietal inferior, sugerează a fi baza neuronală a comportamentelor imitative, esențiale în însuşirea precoce (dar şi mai tardiv ontogenetic) a unei largi plaje de abilităţi, de la cele elementare motorii la cele complexe, precum descifrarea expresiilor emoţionale faciale sau prozodice, în contextul intenţionalității şi empatiei, sugerând prezența unui rol de prim rang în apariția și cultivarea atașamentului securizant. Neuroștiința socială este orientată spre înțelegerea relației dintre experiențele sociale și sistemele biologice. Studiile în acest domeniu demonstrează că activitatea în hipotalamus a fost corelată pozitiv cu nivelurile periferice de oxitocină în cadrul interacțiunii mamă-copil, fiind, în general, mai scăzută la mamele cu atașament evitant și mai crescută la mamele cu atașament securizant. |
||||||
Cuvinte-cheie teoria atașamentului, stil securizant, neuroștiință afectivă, neuroștiință socială, neuroni- oglindă, attachment theory, secure style, affective neuroscience, social neuroscience, mirror neurons |
||||||
|