Având o poziție cardinală în evoluția speciei Homo sapiens, teoria atașamentului, identifică și explică de ce interacțiunile timpurii cu figurile de atașament primar au un efect atât de pregnant și de durată asupra formării și dezvoltării personalității umane, amprentând întreaga existență, din momentul apariției individului și până la ultima conștientizare din preajma marii treceri. Atașamentul este legătura emoțională persistentă care se formează între doi indivizi, figura de atașament reprezintând o „bază sigură” din care individul poate explora relativ independent lumea înconjurătoare, fenomen ce-i oferă siguranță și încredere. Teoria atașamentului este în concordanță cu cercetările actuale din domeniul neuroștiinței, care este încă un domeniu de cercetare relativ recent explorat. Parcurgând etapele existențiale, omul, ființă eminamente socială, simte nevoia de interconectare și atașament cu (și de) ceilalți, fapt ce îi construiește în mod specific structura neuronală, atitudinea în traversarea situațiilor stresante, precum și întreaga sa viață afectivă. Din multiplele ramuri ale neuroștiinței în cadrul acestui articol ne referim în mod special la două dintre acestea, și anume neuroștiința afectivă și cea socială. Neuroștiința afectivă are ca obiect de studiu mecanismele neuronale implicate în emoție, având ca fundament de plecare testări și experiențe pe modele animale. Neuronii-oglindă, descoperiți în cortexul frontal premotor, ulterior constatându-se prezența lor și în lobul parietal inferior, sugerează a fi baza neuronală a comportamentelor imitative, esențiale în însuşirea precoce (dar şi mai tardiv ontogenetic) a unei largi plaje de abilităţi, de la cele elementare motorii la cele complexe, precum descifrarea expresiilor emoţionale faciale sau prozodice, în contextul intenţionalității şi empatiei, sugerând prezența unui rol de prim rang în apariția și cultivarea atașamentului securizant. Neuroștiința socială este orientată spre înțelegerea relației dintre experiențele sociale și sistemele biologice. Studiile în acest domeniu demonstrează că activitatea în hipotalamus a fost corelată pozitiv cu nivelurile periferice de oxitocină în cadrul interacțiunii mamă-copil, fiind, în general, mai scăzută la mamele cu atașament evitant și mai crescută la mamele cu atașament securizant.

Having a cardinal position in the evolution of the Homo sapiens species, attachment theory identifies and explains why early interactions with primary attachment figures have such a significant and lasting effect on the formation and development of the human personality, imprinting the entire existence, from the moment of the individual's appearance and until the last awareness around the great pass. Attachment is the persistent emotional bond that forms between two individuals, the attachment figure representing a "safe base" from which the individual can relatively independently explore the surrounding world, a phenomenon that provides security and confidence. Attachment theory is consistent with current research in neuroscience, which is still a relatively recently explored area of research. Going through the existential stages, man, an eminently social being, feels the need for interconnection and attachment with (and by) others, a fact that specifically builds his neural structure, his attitude in dealing with stressful situations, as well as his entire emotional life. Of the many branches of neuroscience in this article, we specifically refer to two of them, namely affective and social neuroscience. Affective neuroscience is the object of study of the neural mechanisms involved in emotion, based on tests and experiences on animal models. Mirror neurons, discovered in the premotor frontal cortex, and subsequently found in the inferior parietal lobe, suggest that they are the neural basis of imitative behaviors, essential in the early (but even later ontogenetic) acquisition of a wide range of skills, to elementary motor ones to complex ones, such as deciphering facial or prosodic emotional expressions, in the context of intentionality and empathy, suggesting the presence of a first-rate role in the emergence and cultivation of secure attachment. Social neuroscience is oriented toward understanding the relationship between social experiences and biological systems. Studies in this area demonstrate that activity in the hypothalamus was positively correlated with peripheral oxytocin levels in mother-infant interaction, being generally lower in avoidantly attached mothers and higher in securely attached mothers.