Language was one of the tools used by colonialists in destroying the heritage of African nations. Yet, there is limited research on how African nations have linguistically faired post their independence. The purpose of this paper is to assess the endeavors of two neighboring African governments, South Africa and Lesotho, in the post-colonial era to linguistically reconstruct their nations. Qualitative data were collected through a comparative analysis of these two countries’ constitutions, with a focus on language rights and language in education. The data analyses were conducted using the language planning theory to evaluate how available policies enhance the position of previously marginalized African languages. The results revealed that whilst South Africa has a linguistic diversity challenge and Lesotho a language homogeneity advantage, they both still retain a colonial language, English. The international status of English has resulted in it retaining its colonial dominance as a lingua franca, a language of economy, politics and education. There is still more work that needs to be done by African nations to redress the past oppressive policies that devalued their languages. Education should be given priority as a vehicle to revitalize and intellectualize African languages and liberating Africa from its dependency on colonial languages, whilst also promoting multilingualism.

Limba a f ost u nul d intre i nstrumentele f olosite d e c olonialiști î n d istrugerea moștenirii națiunilor africane. Cu toate acestea, există cercetări limitate asupra modului în care națiunile africane și-au îmbunătățit situația lingvistică după independența lor. Scopul acestei lucrări este de a evalua eforturile a două guverne africane vecine, Africa de Sud și Lesotho, în epoca postcolonială de a-și reconstrui lingvistic națiunile. Datele calitative au fost colectate printr-o analiză comparativă a constituțiilor acestor două țări, cu accent pe drepturile lingvistice și limba în educație. Analizele datelor au fost efectuate folosind teoria planificării lingvistice pentru a evalua modul în care politicile disponibile îmbunătățesc poziția limbilor africane marginalizate anterior. Rezultatele au arătat că, în timp ce Africa de Sud are o provocare privind diversitatea lingvistică, iar Lesotho un avantaj de omogenitate a limbii, ambele țări păstrează încă o limbă colonială, engleza. Statutul internațional al limbii engleze a făcut ca aceasta să-și păstreze dominația colonială ca lingua franca, o limbă a economiei, politicii și educației. Mai este încă necesară pentru națiunile africane multă muncă pentru a remedia politicile opresive din trecut, care le-au devalorizat limbile. Educația ar trebui să aibă prioritate ca vehicul de revitalizare și intelectualizare a limbilor africane și de eliberare a Africii de dependența sa de limbile coloniale, promovând în același timp multilingvismul.