Articolul elucidează, prin prisma tripticului hermeneutic Om-Lume-Dumnezeu, conceptualizat în studii de referință semnate de filosofi și teologi precum R. Otto, A. LaCoque, P. Ricoeur, M. Eliade, L. Blaga, M. Popa, dimensiunile sacre ale experienței creatoare. Autoarea identifică o serie de afinități între trăirea sacrului și actul creației poetice, atât la nivelul emoției estetice, cât și al practicilor de metaforizare, al formelor de transpunere artistică a „existenței în mister” (L. Blaga), de re-creare a universului privat prin imitarea simbolică a cosmogoniei. Imaginarul sacrului își găsește expresie în toate domeniile artei, și, prin excelență, în poezie, care e antrenată în revelarea sublimului ce trezește în sufletul omului sentimentul măreției, al magiei, farmecului indicibil, al tainei de nepătruns a unor secvențe de realitate în care se simte prezența lui Dumnezeu. Concluziile conduc spre ideea că sacrul are o influență modelatoare asupra conștiinței, în câmpul dinamic al căreia se articulează imaginea lumii, iar experienţa po(i)etică validează caracterul divin al obârșiei ființei umane.

The article elucidates, through the hermeneutic triptych Man-World-God, conceptualized in the reference studies signed by philosophers and theologians as R. Otto, A. LaCoque, P. Ricoeur, M. Eliade, L. Blaga, M. Popa, the sacred dimensions of creative experience. The author identifies a series of affinities between the sacral feeling and the act of poetic creation, at the levels of aesthetic emotion and of metaphorization practices, of the artistic forms of the „existence in mystery” (L. Blaga) transposition, of re-creating the private universe through the symbolic imitation of the cosmogony. The sacral imaginary finds expression in all fields of art, and, par excellence, in poetry, which is involved in the revelation of the sublime that awakens in the human soul the feeling of greatness, of magic, of unspeakable charm, of impenetrable mystery from sequences of reality in which it feels the presence of God. The conclusions converge towards the idea that the sacre has a shaping influence on consciousness, in the dynamic field of which the image of the world is articulated, and the po(i)etic experience validates the divine character of the human being origin.