În folclorul găgăuzilor s-au păstrat cântece-balade care vorbesc despre sacrificiul uman în timpul construcției unui edificiu important pentru toți locuitorii satului. Tradiția spune că, în timpul construcției unei mănăstiri, a unui izvor, a unui pod, chiar și a unei singure case, trebuia petrecut un ritual de sacrificare. Au existat diverse forme de „jertfă pentru construcție”, inclusiv zidirea unei persoane vii (sau a umbrei sale) în fundație sau în pereții clădirii. Astfel își amintesc acest lucru bătrânii, însă s-au păstrat și un șir de legende populare, cântece și balade. Baladele găgăuzești sunt variante ale baladelor balcanice (grecești, bulgărești, românești). Ele povestesc despre jertfa umană în timpul construcției mănăstirii („Manol mästur”, „He, Manoli, Manoli”), izvorul de la mănăstire („Üç kardaș”), pod (legenda „Meșterului Pavli”), casă („Tudorka”). Într-una dintre balade, o pasăre zboară din cer către meșter și îi „amintește” că pentru a construi mănăstire este nevoie de o jertfă. Nicio clădire importantă nu se putea construi fără sacrificare. Subiectele baladelor găgăuzești repetă pe cele ale baladelor balcanice, bazate pe narațiunea mito-poetică despre constructorul care și-a sacrificat soția, zidind-o în pereții clădirii sau podului în construcție. Și în baladele găgăuzilor victima este soția tânără a meșterului, care s-a dovedit a fi prima dintre soțiile fraților de pe șantier la ora stabilită pentru sacrificiu (dimineața devreme, ora prânzului). Conform legilor genului, ea trece printro serie de obstacole (întâlnește un șarpe cu două capete, o râpă adâncă, ploaie abundentă, vânt, furtună, lungirea drumului etc), dar ajunge totuși la locul unde se construia mănăstirea, unde ea este zidită de vie în temelia sau pereții acesteia. Potrivit credințelor populare, sacrificiul uman a devenit spiritul patronal („tılısım”) al clădirii. Mai târziu, sacrificiul uman a fost înlocuit de umbra lui.