În articol este abordată problema romantismului, care este o temă importantă și mereu viabilă în contextul investigațiilor științifice contemporane. O operă de valoare în panorama genuistică a romantismului coregrafic îl prezintă spectacolul de balet La Sylphide. Romantismul, supranumit romantic, reprezintă un fenomen artistic sublim al civilizației europene din secolul al XIX-lea, manifestat atât prin crearea unui nou tip de gândire inventivă, cât și la formarea unei maniere distincte de interpretare a pașilor de dans pe vârfuri. La Sylphide este o lucrare coregrafică ce prin dramaturgia de conflict proprie ciclului și formei respective posedă un potențial maxim pentru a reda esența filosofică a romantismului: universul spiritual al eroului cu o conștiință fisionată, opoziția acestuia cu lumea exterioară și cu propriul destin – fortuna labilis, trăirile sale sentimentale în avântul spre ideal, soldat în final cu un avânt spre imposibil. Pe parcursul incursiunii în istoria spectacolului de balet La Sylphide revenit pe scena Teatrului de Operă și Balet din Chișinău se demonstrează că această structură, abordând principiul de dramaturgie a antitezelor, poate reda la un înalt nivel de generalitate teme și imagini contrastante, caracteristice reperelor estetice ale romantismului. Concomitent, se relevă stilistica interpretativă a baletului romantic, deoarece în perioada romantismului cu o mare amploare apare problema interpretării coregrafice. În acest context, pornind de la principiile metodei de interpretare pe vârfuri elaborate de Fillipo Taglioni pentru fiica sa Maria Taglioni, pune în evidență libertatea artistică a artistului de balet în procesul creării unei maniere interpretative, unui stil inovativ al creației. Astfel, se identifică stilul interpretării romantice, a esteticii de dans, marcat de o sensibilitate proeminentă, dar și de o eclatantă virtuozitate de interpretare, modelată prin tehnica pe vârfuri (pointes) a primei balerine Anastasia Homițcaia și a corpului de balet.