Studiul pune în valoare cele mai importante contribuții la românirea cântării psaltice din secolul al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea. Expozeul se apleacă asupra Psaltichiei rumănești de Filotei sin Agăi Jipei, prima operă muzicală ecleziastică în limba română. Totalitatea pieselor din acest florilegiu de cântări se divide în preluări din patrimonial bizantin și creații originale. Acestea din urmă, printre care și Catavasiile Floriilor, dau măsura individualității creatoare a lui Filotei. Fără a părăsi limitele canonului bizantin, ele sunt – ca structură și expresie melodică – apropiate unor genuri ale muzicii tradiționale autohtone. Este relevată, mai apoi, influența și extensia credo-ului artistic afirmat de Filotei în creația altor autori din secolul al XVIII-lea: autorul neidentificat al Anastasimatarului (manuscrisul românesc nr. 1106), Ioan sin Radului Duma Brașoveanu, Constantin Ftori Psalt al episcopiei Râmnicului, Șărban Protopsaltul. Un spațiu mai amplu este rezervat celor două demersuri majore în vederea statuării unui repertoriu muzical-religios în limba română – activitatea lui Macarie Ieromonahul și Anton Pann. Sursa care alimentează opera celor doi precursori sunt codexurile grecești din perioada hrisantică. Ambii adoptă diverse tactici de lucru cu materialul preluat: cântările sunt fie pur și simplu tălmăcite, fie adaptate, prin ușoare modificări, textului românesc, fie „prefăcute”, adică rescrise, cu intervenții masive în substanța muzicală. Ambii excelează și în postură de creatori, linia de hotar între traduceri-adaptări și compoziții originale fiind, adesea, cu totul convențională. O evaluare comparativă a aportului celor doi înaintași îl va avantaja pe Anton Pann, care s-a arătat mai temerar pe făgașul românirii cântării de strană (însuși termenul de „românire” îi aparține), mai puțin aservit modelului grecesc, mai sensibil la muzicalitatea limbii române și dezideratele adevărului artistic.