După cel de-al Doilea Război Mondial, regimul stalinist a atenuat controlul politic al comunităţii știinţifice și universitare și a admis o anumită cooperare internaţională a savanţilor sovietici, determinat de ambiţia de a reduce decalajul tehnologic între URSS și SUA. Declanșarea războiului rece însă a determinat regimul să revină la retorica antebelică, acesta dezlănţuind campanii ideologice intense, orientate împotriva „influenţei prejudiciabile a culturii burgheze” asupra oamenilor sovietici, culpabilizând intelectualitatea de „adulare și servilism faţă de cultura occidentală”, de „neglijarea principiului partinităţii și al integrităţii în lupta ideologică” și altele. În vara lui ᾿47, CC al PC(b) din întreaga Uniune a expediat organelor de partid o „scrisoare închisă” cu privire la cazul profesorilor Kliueva și Roskin. Cei doi profesori au creat un vaccin împotriva cancerului și, uzitând de „deschiderea” imaginară și de interesul manifestat de colegii lor americani, au iniţiat o colaborare cu cei din urmă. În contextul revitalizării „luptei ideologice pe toate fronturile”, fapta lor a fost calificată drept „servilism faţă de Occident” și ei au fost destituiţi din post. CC unional a folosit acest caz pentru a declanșa o nouă campanie ideologică – campania împotriva „adulării și servilismului în faţa culturii și știinţei occidentale”. În conformitate cu „tradiţia” sovietică, toate organizaţiile și birourile de partid, consiliile știinţifice ale instituţiilor de învăţământ superior din RSSM au discutat, în septembrie 1947, „scrisoarea închisă”, iar comuniștii universitari s-au angajat „să-și revizuiască critic întreaga activitate”, să intensifice „vigilenţa și principialitatea bolșevică” și să lichideze „deficienţele din activitatea didactică, știinţifică și educativă”. Înainte însă de a purcede la „lupta decisivă”, universitarii au „identificat elementele antisovietice” în rândul personalului academic și al studenţilor și au deschis frontul noii campanii ideologice, demascând persoanele care „discreditează știinţa și școala superioară sovietică”, modul de viaţă și nivelul de trai socialist prin compararea acestora cu „universităţile burgheze”. Pentru că știinţa moldovenească se afla în faza de germinare, în „atenţia” comuniștilor au ajuns, în primul rând, cadrele didactice și studenţii cu studii românești, cărora li s-a imputat „clevetirea orânduirii sovietice”, „interesul faţă de literatura românească și cea burgheză occidentală” și „lipsa de respect faţă de știinţa și savanţii ruși și sovietici”, „maimuţăreala burgheză și românească” a vorbirii, portului, comportamentului și multe altele. După critica pe care le-au făcut-o la nenumăratele adunări „adulatorilor Occidentului”, universitarii comuniști s-au obligat să „reeduce” studenţii și personalul, care „dădeau speranţe”. Dar deficitul cras de personal știinţifico-didactic în RSSM nu le-ar fi permis autorităţilor să disponibilizeze cei cca 1/3 de deţinători ai diplomelor de studii superioare ale universităţilor „burgheze”. Iar lipsa unui număr suficient de studenţi-moldoveni în contingentele instituţiilor de învăţământ moldovenești nu le permitea să-i exmatriculeze pe cei prinși sau bănuiţi că sunt „servili Occidentului”. Deși nu a avut răsunetul din instituţiile unionale, această campanie politică și ideologică s-a concretizat prin controlul asupra activităţii didactice și de educaţie a instituţiilor de învăţământ din partea autorităţilor de partid, dar mai ales campania permis intimidarea, șantajul și reglări de conturi între universitarii care concurau pentru posturi, poziţii în ierarhia academică și alte graţii pe care le putea oferi regimul, fapt care a scindat și răzleţit corpurile profesorale ale școlilor superioare din RSSM.