Documentele de epocă în care este abordat subiectul pus în discuţie atestă că implementarea Regulamentul agrar din 14 iulie 1868, în special, repartizarea loturilor de pământ în diferite localităţi ale Basarabiei, a fost un lucru dificil, a necesitat timp și efort – atât din partea ţăranilor, cât și din partea administraţiei de stat judeţene, regionale și imperiale. Problema a apărut din cauza că unii proprietari funciari nu s-au conformat dispoziţiilor regionale și imperiale, păstrându-și în proprietate cea mai bună parte a moșiei, beneficiind de acest drept regulamentar, alegându-și cele mai fertile și mănoase loturi, amplasarea cea mai favorabilă geografică a moșiei, iar în unele cazuri, n-au inclus, sub diferite pretexte, o parte din terenuri în componenţa moșiei ce urma a fi repartizată ţăranilor. Exemplu elocvent, în acest sens, este tentativa ţăranilor din satul Tabani, judeţul Hotin, de a primi în folosinţă lotul deplin de pământ, în mărime de 8 desetine, prezentând pe parcursul anilor plângeri și cereri în diferite instanţe judeţene, regionale și imperiale, în care solicitau soluţionarea problemelor legate de repartizarea loturilor de pământ, care, convenţional, pot fi compartimentate, cu mici întreruperi, în patru mari etape: 1) 15 martie 1871 – 20 octombrie 1882; 2) 6 mai 1884 – 20 februarie 1885; 3) 7 februarie 1906 – 22 august 1909; 4) 23 iulie 1911 – 25 aprilie 1913. Respectiv, într-o perioadă de timp de cca 45 de ani de la data enunţării reformei agrare din 1868, ţăranii din satul Tabani, timp de 17 ani, au fost într-o corespondenţă permanentă cu instituţiile judeţene, regionale și imperiale, în încercarea de a-și rezolva problemele legate de modul și specificul înzestrării lor cu pământ, și 28 de ani – în situaţie de repaus relativ. În pofida curajului și dârzeniei, a insistenţei și perseverenţei, tentativa ţăranilor nu s-a încununat cu succes. În consecinţă, începând cu vara anului 1902, se desfășoară o nouă etapă în istoria sătenilor, când la 31 mai – 59 (60) de familii, iar la 19 iunie – 140 de familii vor depune cereri de a se strămuta în regiunea Amur, Rusia, în căutare de pământ. Un interes deosebit prezintă cele două liste (tabele) – datate cu 31 mai și 19 iunie 1902 – ale ţăranilor care au manifestat dorinţa de a se strămuta în regiunea Amur. Ele conţin informaţii preţioase despre componenţa familiei (similar recensămintelor fiscale), suprafaţa pământului deţinut în proprietate și valoarea în ruble a acestuia, cealaltă avere, inclusiv casa de locuit, construcţiile auxiliare, forţa de tracţiune, vitele mari și mici cornute etc. și preţul în ruble a fiecărei unităţi luate în parte, pentru ca suma obţinută în timpul vânzării să le ajungă ţăranilor pentru drum, hrană și construcţia locuinţei la noul loc de trai. Pentru a primi permisiunea de a pleca, în baza legii din 15 februarie 1902, ţăranul trebuia să dispună nu mai puţin de 300 de ruble pentru amenajare la noul loc de trai, nu mai puţin de 30 de ruble pentru fiecare membru al familiei mai mare de 10 ani și 10 ruble – mai mic de 10 ani, pentru drum și hrană. În baza legii din 19 martie/16 aprilie 1901, de dreptul de a emigra în Siberia beneficiau doar persoanele care la locul de trai dispuneau de mai puţin de jumătate din lotul de pământ stipulat de Regulamentul din 1868 sau care în componenţa familiei nu aveau un număr necesar de braţe de muncă mature (mai puţin de două persoane), precum și cei cărora la locul de trai le rămâneau minori sau persoane inapte de muncă. Respectiv, din numărul celor 60 de solicitări, înregistraţi în tabelul din 31 mai, dreptul de a pleca în regiunea Amur au primit doar 14 familii.