Ființa umană cu universul său complex întotdeauna s-a aflat în centrul atenției oamenilor de creație, care tind să-i dezvăluie particularitățile caracteristice fiecăreia, „esența spirituală” a personajului. În creația Valentinei Rusu Ciobanu, care deși a abordat variate subiecte tematice, un compartiment aparte îl constituie portretul, și care în multe cazuri prezintă metafore plastice și nu doar reproducerea mimetică a imaginii reale. Alături de personalități din sfera artistică a neamului nostru (poieți, scriitori, actori, regizori, artiști plastici ș.a.), pictorița reprezintă în pânzele sale și chipuri de femei, și care în funcție de perioadă pot fi clasificate în: imagini de „fete”, „femei”, „bătrâne”; „așezate”, „în batic”, „în ie”, „cu mărgele”, „colhoznice”, „muncitoare”, „intelectuale”, „din domeniul artistic”, „autoportrete” etc. Chipurile feminine din pictura Valentinei Rusu Ciobanu apar în variate ipostaze – în cadrul naturii, în mediul ambiant, printre prieteni, în familie, și într-un diapazon larg de interpretări – visătoare, introverte, melancolice, calme sau energice, cuprinse de dor, pasiune sau sete de cunoștințe, în mișcare sau apatice, într-un monolog lăuntric sau dialog cu un interlocutor vizibil ori invizibil etc. (Fată la fereastră (1954), Frumoasa (1968–1969), Dimineața. Micul dejun (1979), Citate din istoria artelor (1978), Sibila II (1985) ș.a.). Chipul feminin apare în arta sa permanent schimbat şi reînnoit, în funcție de perioada de realizare și problema „plastică”propusă. În plan formal, plasticiana încearcă să transmită expresia imaginii femeii într-o optică subiectiv-convențională, utilizând deseori o cromatică vie de factură fovist-expresionistă (Portretul Eleonorei Romanescu (1966), Femeie în profil (1966), Jenea (1968), ș.a.). În plan conceptual, indiferent de idealurile estetice ale timpului, personajele în majoritatea cazurilor, au chipuri triste cu priviri detaşate, dar cu o putere interioară viabilă, ascunsă în nostalgia visătoare (Autoportret cu ochelari (1974) ș.a.). Tratate prin prisma unor concepţii ce ţin de sfera „spiritualului”, chipurile feminine din lucrările Valentinei Rusu Ciobanu, evocă, de fapt, firea meditativă proprie a artistei.