Acest studiu se concentrează pe un caz de dublă trepanare, raportat într-un eșantion de schelete descoperite între anii 2019–2020, în necropola Bisericii „Vulpe” din Iași. Conform informațiilor furnizate de membrii echipei de cercetare arheologică preventivă, din cadrul Institutului de Arheologie al Academiei Române – Filiala Iaşi (responsabil științific: dr. George Bilavschi), limitele de folosire în timp a necropolei sunt stabilite între secolele XVII și XIX. Au fost investigate 510 complexe arheologice, dintre care peste 450 reprezintă gropi sepulcrale cu oseminte umane, unele aflate în poziţie anatomică, altele fiind reînhumate sau deranjate. Trepanația a fost practicată în multe culturi antice datând din Paleoliticul târziu până în acest secol și a fost detectată în locații răspândite în fiecare parte a lumii. Fiind o intervenție extrem de agresivă asupra corpului uman, trepanarea (numită craniotomie, în termeni medicali) se face cu scop: medical (chirurgical, terapeutic, curativ), simbolic sau magico-religios. Trepanarea craniană este o procedură invazivă, efectuată intra-vitam sau post-mortem cu instrumente și tehnici specifice, având ca rezultat deschiderea craniului și cel mai adesea, desprinderea unui fragment de os. În cazul nostru, trepanația a fost identificată la un craniu masculin de 35-40 de ani. Pe oasele parietale au fost identificate două perforații, diagnosticate ca trepanații. Craniotomia (evaluată prin observare macroscopică) a fost realizată intra-vitam, cel mai probabil în scop medical/terapeutic. Ambele deschideri ale craniului sunt aproximativ ovale (una este situată pe parietalul drept în apropierea temporalului și are dimensiunea de 78/49 mm; alta este situată pe parietalul stâng în apropierea suturii sagitale și are dimensiunea de 52/26 mm). Probabil au fost realizate prin metoda răzuirii cu un instrument plat folosit într-o mișcare de rotație pe suprafața osului, care a fost erodat până la formarea unei găuri complete. Analiza noastră indică faptul că în cazul perforației din partea dreaptă a existat o regenerare osoasă ceea ce înseamnă că subiectul a supraviețuit un timp după operație. În cazul perforației din partea stângă, nu există dovezi pentru o tendință de închidere a acesteia. De asemenea au mai fost identificate: traumatism la nivelul parietalului drept, osul Inca tripartit, perforaţie la nivelul sternului şi nodulii Schmorll pe vertebrele dorsale şi lombare.