Autorităţile specializate în supravegherea bancară au dezvoltat diverse practici pentru a demonstra modul în care activităţile lor contribuie la obiectivul de soliditate şi stabilitate a instituţiilor financiare, precum şi a sistemului financiar. Autorităţile de supraveghere trebuie să facă faţă provocărilor metodologice, neexistând nici o metodă sau indicator unic care poate fi identificat / dezvoltat ca răspuns la aceste provocări. Autorităţile de supraveghere stabilesc strategiile lor din perspective diferite. Suplimentar obiectivului final legat de siguranţă şi soliditate, obiectivele strategice pot fi direcţionate către sistemul financiar, instituţii, consumatori şi / sau economie. Obiectivele - care sunt în general stabilite prin lege sau regulamente şi pot să nu fie controlate de supraveghetori - pot include, de asemenea, stabilitatea, eficienţa şi competitivitatea sistemului financiar, precum şi prevenirea neregulilor care ar putea pune în pericol siguranţa şi soliditatea sistemului bancar. Mai multe autorităţi supreme de supraveghere financiară au obiective suplimentare, de multe ori secundare. Respectând în acelaşi timp obiectivul principal de a promova siguranţa şi soliditatea băncilor, aceste obiective secundare includ menţinerea încrederii publice, promovarea unui sistem financiar competitiv, cu reputaţie favorabilă şi asigurarea unui sistem financiar solid şi stabil, care să contribuie la o economie sănătoasă şi de succes. Unele autorităţi de supraveghere includ, de asemenea, în setul lor de obiective generale şi protecţia deponenţilor şi a clienţilor. În acelaşi timp, se impune concluzia că nu există practică care să poată fi considerată ca fiind cea mai bună în materie de supraveghere financiară. Obiectivele strategice sunt, în general, la nivel înalt şi nu dau neapărat o perspectivă asupra procesului real de supraveghere. Acest lucru indică faptul că este de responsabilitatea supraveghetorului să clarifice în continuare strategia şi să transpună obiectivele generale în acţiuni de supraveghere.În pofida diferenţelor de implementare, este deosebit de important ca autorităţile de supraveghere să ofere claritate cu privire la obiectivele lor. Organele de supraveghere îşi monitorizează activităţile pentru a evalua dacă şi în ce măsură acţiunile lor contribuie la atingerea obiectivelor lor. Atunci când este evaluată eficienţa, pot apărea diferite provocări metodologice. De aceea trebuie considerate următoarele elemente: a) cauzalitatea, b) orizontul de timp, c) consecinţele nedorite, d) confidenţialitatea. Nu există un singur instrument sau set de instrumente pentru măsurarea eficacităţii supravegherii. Una dintre practicile solide care derivă din analiza experienţelor internaţionale în domeniul supravegherii financiare este utilizarea unui portofoliu larg de indicatori pentru a evalua eficacitatea supravegherii prudenţiale. O gamă largă de indicatori cantitativi şi calitativi, mai degrabă decât orice indicator unic de performanţă, permite autorităţilor de supraveghere să-şi evalueze şi să includă diferite perspective în evaluare. Autorităţile de supraveghere utilizează o varietate largă de indicatori pentru a evalua impactul acţiunilor lor de supraveghere, care pot fi clasificaţi în diferite categorii ale procesului de supraveghere. Aceşti indicatori se bazează pe: resursele de supraveghere (intrări), activităţile de supraveghere, produsele / realizările aferente activităţilor de supraveghere, rezultatele, bazate pe obiectivele finale ale supravegherii.