Tradiția muzicală lăutărească este parte integrantă importantă a culturii muzicale şi a artei interpretative populare din Republica Moldova și din întreg spațiul folcloric românesc. Despre lăutari s-a scris destul de mult în literatura de specialitate, punându-se în lumină diverse aspecte biografice, contexte istorice și sociale în care au activat, repertorii etc. Studiile relativ recente semnate de cercetători români și basarabeni subliniază tot mai mult polilingvismul muzical specific artei acestora și contribuțiile pe care le-au avut minoritățile etnice, în special țiganii și evreii, în devenirea tradiției, pe parcursul ultimelor aproximativ două secole. Cert este că astăzi se conștientizează tot mai mult rolul esențial pe care l-au avut acești virtuozi „muzicieni profesioniști de tradiție orală” nu doar în dezvoltarea și îmbogățirea limbajului și a repertoriului muzical folcloric românesc în general, ci și în perpetuarea muzicii tradiționale țărănești (în special, a celei de nuntă și de dans). Cu referire la spațiul geografic-folcloric al Moldovei Istorice, s-a semnalat, încă din secolul al XVIII-lea, faptul că muzicanții, de cele mai multe ori, erau țigani. Începând însă cu secolul al XIX-lea, în spațiul dintre Nistru și Prut (Basarabia), incorporat în 1812 în Imperiul Țarist, componența etnică a lăutarilor se arată a fi mai diversă. Aici au cântat nu doar lăutari țigani, ci și români, evrei, turci ucraineni, bulgari, iar acesta a fost unul din factorii ce au condiționat dezvoltarea unor interesante sinteze muzicale ce încă mai pot fi sesizate în tradiția lăutărească locală, mai ales din nordul și sudul republicii. Deschiși pentru tot ce este nou în muzică, după cum se știe, lăutarii au cântat un repertoriu vast, cizelându-și măiestria în ceea ce privește mai ales îmbinarea unor muzici de sorginte etnică și genuistică diversă, ce corespundea cu cerințele unui public reprezentat de diferite pături sociale sau etnii conlocuitoare în orașele moldovenești (evrei, armeni, greci ș.a.). Caracterul „transetnic și transcultural” al proceselor de fuziune muzicală prin care se caracterizează muzica lăutărească în general, a fost specific în mare măsură muzicii lăutărești din Moldova, unde a avut loc un proces complex de preluare reciprocă de repertorii, unele dintre care s-au asimilat ulterior, la nivel de gen sau structuri muzicale — scări, moduri, formule ritmice, etc. Determinați fiind, în evoluția artei lor, de factori istorici, geografici, social-economici, în Moldova, pe plan etnic, lăutarii au format o „etnie” aparte. Un rol important în acest proces l-a avut și tradiția căsătoriilor inter-etnice, inter-religioase, în cadrul breslei, bazate pe toleranță, bună înțelegere și rațiuni economice. Privind din această perspectivă, înțelegem mai bine natura și cauzalitatea proceselor despre care am vorbit mai sus.